înșirare sf [At: DDRF / Pl: ~rări / E: înșira] 1 Așezare în șir Si: înșiruire (1). 2 Punere a mărgelelor într-un șirag Si: înșiruire (2). 3 (Fig) Succedare. 4 Povestire urmând un anumit șir de idei, de fapte etc. Si: înșiruire (3). 5 Spunere a tot felul de lucruri fără importanță și fară o succesiune logică. 6 Trecere succesivă prin diverse situații. 7 Mințire. 8 Enumerare.

ÎNȘIRARE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei. 1. Înșiruire, șir. Înșirarea mărgelelor. 2. Fig. Succedare, perindare. Înșirarea gîndurilor. 3. Fig. Expunere (a unui șir de idei, de fapte, de întîmplări etc.). O înșirare de reguli mecanice, pe care elevii erau obligați să le memorizeze. L. ROM. 1953, nr. 2, 7.

înșirare s. f., g.-d. art. înșirării; pl. înșirări

înșirare s. f., g.-d. art. înșirării; pl. înșirări

înșirare s. f., g.-d. art. înșirării; pl. înșirări

ÎNȘIRARE s. 1. v. succedare. 2. v. enumerare. 3. v. înșiruire.

ÎNȘIRARE s. 1. înșiruire, perindare, succedare, succesiune. (~ zilelor una după alta.) 2. enumerare, enumerație, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.) 3. înșiruire, serie, succesiune, șir. (O lungă ~ de argumente.)