școlar, ~ă [At: CARTE TREB. II, 4/2 / V: (înv) scoler, scoleriu, sho~, sholariu, sholer, (îrg) ișc~, ~iu, ~Ier, ~leriu smf (înv) sc~ a / Pl: ~i, ~e / E: școală + -ar] 1 smf Elev al unei școli (1) Si: (îvr) școlean. 2 sm (Înv) Discipol. 3-4 a Care ține de școală (1) sau de școlari (1). 5-6 a Școlăresc (1-2).

ȘCOLAR¹, școlari, s. m. Elev al unei școli elementare sau medii. N-au venit de patru zile! Se răsuci iar în pat tovarășul lui Comșa, cu promptitudinea unui școlar pîrîtor. PETRESCU, Î. II 60. Școlarii trecură pe lîngă ei cu căciulele în mînă. SANDU-ALDEA, D. N. 96. Nu mi s-a întîmplat ca vreun școlar, pînă acum, să-mi fi făcut rușinea ce mi-a făcut copiii tăi. ISPIRESCU, L. 273.

ȘCOLAR, -Ă I. adj. referitor la școală; propriu învățământului. II. s. m. elev. (după fr. scolaire)

ȘCOLAR² școlari m. Băiat care învață într-o școală; elev. /școală + suf. ~ar

școlar m. cel ce merge la școală.

1) școlár m. (d. școală; sîrb. školar, rus. rut. školĕár, pol. szkolarz, fr. écolier). Elev de școală (maĭ des elev). – Fem. -ăriță. – Mold. Pop. și școler, fem. -eriță.

scolar¹ sm vz școlar corectat(ă)

scoler sm vz școlar corectat(ă)

scoleriu sm vz școlar²

școlariu sm vz școlar

școler sm vz școlar

școleriu² sm vz școlar

școlar adj. m., s. m., pl. școlari; adj. f. școlară, pl. școlare

școlar² s. m., pl. școlari

școlar s. m., adj. m., pl. școlari; f. sg. școlară, pl. școlare

ȘCOLAR s. v. discipol, elev, învățăcel, ucenic.

ȘCOLAR adj., s. 1. adj. școlăresc. (Viața ~.) 2. adj. (înv.) scolastic, scolasticesc. (Sfârșitul anului ~.) 3. adj. didactic. (Programă ~.) 4. s. elev.

școlar s. v. DISCIPOL. ELEV. ÎNVĂȚĂCEL. UCENIC.

ȘCOLAR adj., s. 1. adj. școlăresc. (Viața ~.) 2. adj. (înv.) scolastic, scolasticesc. (Sfîrșitul anului ~.) 3. adj. didactic. (Programă ~.) 4. s. elev, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.)

școler, școleri, s.m. (reg.) învățător.

școlar s. m. sg. (tox.) codeină.