șleau⁴ sn [At: BARCIANU / V: (reg) ~af, ~eu / Pl: ? / E: ns cf ger Schlack, Schlagg (variante ale lui Schlacke)] (Reg) Noroi¹ amestecat cu zăpadă topită.

șleau² [At: (cca 1635-1645) IORGA, D. B. I, 53 / V: (reg) jleaf, jl~, jlieu, șlah, șlau, ~af, ~ah, ~ec, ~eu, (înv) ~av, ~ev, (îvr) ~ac sn / Pl: ~ri / E: pn szlak, szlach, ucr шлях] 1 sn (Reg) Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe Si: (pop) șosea (5). 2 sn (Mol; înv; pex) Traseu. 3 sn (Îvr; îe) A ține ~l (cuiva) A pândi venirea cuiva spre a-l opri, a-l ataca etc. 4 sn (Mol; îe) A da (pe cineva) pe ~ A aduce (pe cineva) pe calea cea bună. 5 sn (Reg) Făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul. 6 sn (Trs; îe) A merge pe ~ A reuși. 7 sn (Trs; îae) A avea spor. 8 av (Ban; îe) A merge ~ A se desfășura în mod consecutiv. 9 sn (Reg) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 10 sn (Pop; rar) Curs al unei ape. 11-12 sn (Pfm; îe) A vorbi (sau a spune ori a scrie) pe ~ A vorbi (a scrie) deschis. 13 sn (Reg) Loc de trecere prin gard sau peste gard. 14 sn (Reg) Loc deschis, expus vântului. 15 sn (Reg; îf șleu) Loc plan pe vârful unui munte. 16 sn (Mun) Coamă de munte sau de deal.

ȘLEAU², șleauri, s. n. (Și în forma șleah) Drum natural, bătătorit de care. Și cum ajungeau la șleah, prietinii dădură peste cară cu poveri. SADOVEANU, O. I 525. Erau niște căluți căpățînoși. care parcă zburau printre tarlalele de porumb pe un șleau gloduros. CAMIL PETRESCU, O. II 170. Și cum ieșim în șleah, părerea noastră de bine: întîlnim cițiva oameni cu niște cară cu draniță, mergînd spre Iași. CREANGĂ, A. 126. ◊ (Neobișnuit, ca determinant al lui «drum») Aici e răspîntia vechilor drumuri de șleau. VLAHUȚĂ, R. P. 126. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur, răspicat. Mogrea nu cobora înadins ochii din tavan, ca să poată vorbi mai pe șleau, fără să întîlnească privirea lui Comșa. C. PETRESCU, Î. II 156. Tu împărți averea ta cu alții? Ia spune pe șleau să te auzim! REBREANU, R. II 89. Ce vrei, străine? Spune pe șleau. DELAVRANCEA, O. II 179. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. Ținem spre răsărit șleaul apei și ieșim pe la Dărmănești, în mîndra și bogata vale a Trotușului. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. – Variantă: șleah s. n.

ȘLEAU¹ ~ri n. 1) Drum de țară natural, care unește două sau mai multe localități. ◊ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fără înconjur, verde în ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szlach, ucr. šljah

șleau n. drumul cel mare: carul din șleau când iese, îndată se sfărâmă; pe șleau, pe drumul bătut, fig. deadreptul, fără ocoluri: i-am zis pe șleau. [Mold. șleah = pol. SZLACH].

1) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d. mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu turc. ișlek, bătăturit. V. și pistă). Drum mare și ob. al carelor: a merge pe șleah. Pe șleah, de-a dreptu, fără ocolurĭ, fără perifraze: a spune pe șleaŭ. – În vest și șeaf și șleav. La Isp. (CL. 12, 204) șlec. Cp. cu praf, prav, praŭ; stuf, stuh; stîrv, stîrf; vîrf, vîrv ș. a. V. hățaș 1.

ȘLEAH s. n. v. șleau¹.

șlah² sn vz șleau²

șlau sn vz șleau²

șleac¹ sn vz șleau²

șleaf¹ sn vz șleau²

șleah² sn vz șleau²

șleav¹ sn vz șleau²

șlec² sn vz șleau²

șleu² sn vz șleau²

șlev sn vz șleau²

ȘLEAH s. n. v. șleau¹.

ȘLEAH s. n. v. șleau².

ȘLEV s. n. v. șleah.

șleah n. Mold. V. șleau: cum ieșim în șleah CR.

șleaf și șleah, V. șleaŭ 1 și 2.

șleav, V. șleaŭ 1 și 2.

+șleau (pe ~) loc. adj., loc. adv. (vorbe ~, a vorbi ~)

șleau¹ (drum de țară; curea; pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau² (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleaul; pl. șleauri

șleau

șleau.

ȘLEAU s. v. drum, făgaș, itinerar, parcurs, rută, șosea, traiect, traiectorie, traseu, ulm.

șleau s. v. DRUM. FĂGAȘ. ITINERAR. PARCURS. RUTĂ. ȘOSEA. TRAIECT. TRAIECTORIE. TRASEU. ULM.

șleau (-uri), s. n. – 1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390).

șleau², șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.

a vorbi pe față / pe șleau expr. a vorbi sincer, a spune adevărul fără menajamente.

pe șleau expr. în mod sincer.