șofei sn [At: LIUBA-IANA, M. 99 / V: (reg) so~, ~eu, ~fii, ~fiu, șuf~, șuvaie ssp / Pl: ~e / E: ns cf ger Schöpfe, rom șof] (Reg) 1 Ciubăr (1). 2 Cofă (3). 3 Găleată (de lemn). 4 Căuș (1).

șofeu sn vz șofei

șofii sn vz șofei

șofiu sn vz șofei

șufei sn vz șofei

șuvaie ssp vz șofei

cofér (Munt. vest), șofér (Olt.) și șoféĭ (Ban.) n., pl. e (sas. schufel, germ. schaufel, lopată adîncată, infl. de cofeĭ. V. șuflă). Căuș făcut din doage legate cu cercurĭ de lemn și prevăzut c’o coadă lungă de vre-o doĭ metri de scos borhotu ferbinte din cazan. Munt. est. Cantă, cănată, ghĭum, vas metalic (cu saŭ fără capac) care conține 6-8 litri și servește la adus și la ținut apă în casă. Fam. Iron. Stacan (ceașcă saŭ pahar mare): bem cu coferu, c’așa ne e felu (Loc.). Trans. șofeĭ. Cofiță. V. și bracacĭ, doniță, găleată, meredeŭ, mertic, șiștar.

ȘOFEI s. v. ciubăr, cofă, doniță, hârdău.

șofei s. v. CIUBĂR. COFĂ. DONIȚĂ. HÎRDĂU.

șofei (-ie), s. n. – (Trans.) Căldare. Germ. Schaff (Tiktin).