ștergar sn [At: (a. 1760) IORGA, B. R. 224 / V: (reg) st~, ~elgari sn, ~e (Pl: ~gări) sf / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: șterge + -ar] (Pop) 1 Bucată dreptunghiulară de țesătură din in, bumbac, borangic etc., adesea împodobită cu broderii sau cu franjuri, folosită la ștersul mâinilor, al feței sau al corpului (după spălare) ori ca podoabă în casele țărănești, ca obiect de dar simbolic etc. Si: prosop, (pop) șervet, (reg) chindeu, merindare¹, ștergător (1), ștergură¹ (1). 2 Năframă.

ȘTERGAR, ștergare, s. n. 1. Bucată dreptunghiulară de pînză, uneori cu broderii sau cu franjuri, care servește ca prosop, ca șervet sau ca podoabă în casele țărănești. Interesat, domnu subprefect... își pusese coatele pe ștergar și-și întorsese urechea stingă, cu care auzea mai subțire. SADOVEANU, B. 277. Ne pomenirăm cu patru inși c-un ștergar alb în vîrful suliții. DELAVRANCEA, O. II 29. Ia să-ți leg ochii și urechile c-un ștergar. CREANGĂ, P. 54. Își mai aduceau aminte de-acasă dorobanții noștri cînd vedeau viindu-le înainte și poftindu-i la cină, în bordeiele lor împodobite cu zăblaie vărgate și cu ștergare cusute, fruntașii cu chica lungă din satele romînești. ODOBESCU S. III 570. 2. Maramă, basma. Nevestele se piaptănă cu colici și se îmbrobodesc cu ștergare lungi. VLAHUȚĂ, R. P. 74. Să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit. id. P. 22. El ștergarul i-l desprinde și-l împinge lin la vale, Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I 84. Romînce cu ochi negri și cu ștergare albe. ALECSANDRI, P. III 40.

ȘTERGAR ~e n. 1) Obiect confecționat dintr-o bucată de pânză (ornamentată), folosit pentru șters (mâinile, fața, vesela etc.); șervet; prosop. 2) Bucată dreptunghiulară de țesătură ornamentată, care servește ca podoabă în casele țărănești; prosop. /a șterge + suf. ~ar

ștergar n. pânză de șters; 2. maramă (în Oltenia): ștergare de borangic.

ștergár n., pl. e (d. șterg). Prosop, pînză de șters mînile și fața. (Se întrebuințează și ca ornament pe la icoane orĭ pe la ferestre la țară orĭ ca maramă). V. testemel.

ștelgari sn vz ștergar

ștergare sf vz ștergar

ștergar s. n., pl. ștergare

ștergar s. n., pl. ștergare

ștergar s. n., pl. ștergare

ȘTERGAR s. v. prosop.

ȘTERGAR s. prosop, șervet, (înv. și reg.) mînăștergură, peșchir, (reg.) măsai, profes, sprijineală, ștergură, (Transilv.) chindeu, (Olt. și prin Ban.) senic, (Transilv. și Maram.) ștergător. (Se spală și se șterge cu ~.)