ștergură² sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~ri / E: ns cf ștercuri (pll șterc¹), influențat de șterge] (Reg) 1 Gunoi¹ (1). 2 Impuritate.

ștergură¹ sf [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) ștăg~, ~eg~ / Pl: ~ri, ~re / E: șterge + -ură] 1 (Reg) Prosop. 2 (Reg) Batistă (1). 3 (Buc) Năframă.

ȘTERGURĂ, șterguri, s. f. (Regional) 1. Ștergar. O ștergură de in, Ca buzele să ne ștergem. SEVASTOS, IST. 97. 2. Obiect cu care se șterge, se curăță, ◊ ștergătoare. În pădure născui, în pădure crescut, Acasă de m-au adus, Ștergura casei m-au pus (Mătura). GOROVEI, C. 223.

ștérgură f., pl. ĭ (d. șterg orĭ lat. *extérgula). Trans. Ștergar. V. mîneștergură.

ștăgură sf vz ștergură¹

ștegură sf vz ștergură¹

ștergură (reg.) s. f., g.-d. art. ștergurii; pl. șterguri

ștergură (reg.) s. f., g.-d. art. ștergurii; pl. șterguri

ștergură s. f., g.-d. art. ștergurii; pl. șterguri

ȘTERGURĂ s. v. prosop, șervet, ștergar.

ștergură s. v. PROSOP. ȘERVET. ȘTERGAR.

ștergură², șterguri, s.f. (reg.) gunoi, impuritate.

ștergură¹, șterguri, s.f. (reg.) 1. ștergar. 2. batistă. 3. năframă.

ștergură, șterguri, (ștergar, ștergător), s.f. – 1. Prosop; ștergură de obraz. Se țese din cânepă, cu zimțișori la capete. 2. Piesă textilă de mari dimensiuni, țesută în patru ițe, ornamentată cu motive geometrice sau florale; se atârnă la icoane sau blide: „Pe pereți, cu șterguri multe” (Calendar, 1980). – Din șterge „a curăța” + suf. -ură (Scriban, DER, DEX, MDA).

ștergură, -i, (ștergar, ștergător), s.f. – 1. Prosop; ștergură de obraz; se țese din cânepă, cu zimțișori la capete. 2. Piesă textilă de mari dimensiuni, țesută în patru ițe, ornamentată cu motive geometrice sau florale; se atârnă la icoane sau blide: „Pe pereți, cu șterguri multe” (Calendar 1980). – Din șterge „a curăța” + -ură (DER, DEX).