ȘTERSĂTURĂ, ștersături, s. f. Faptul de a șterge; loc într-un text scris din care s-a șters ceva; pasajul astfel suprimat; ștersură. – Șters¹ + suf. -ătură.

ștersătură sf [At: GHICA, S. 666 / Pl: ~ri / E: șters¹ + -ătură] 1 Ștergere (2). 2 (Ccr) Loc într-un text din care a fost șters² (2) un cuvânt, un fragment etc. Si: (înv) ștersură 3 (Ccr) Cuvânt, fragment etc. suprimat dintr-un text Si: (înv) ștersură (3).

ȘTERSĂTURĂ, ștersături, s. f. Faptul de a șterge; loc într-un text scris din care s-a șters ceva; pasajul astfel suprimat; ștersură. – Șters¹ + suf. -ătură.

ȘTERSĂTURĂ, ștersături, s. f. Faptul de a șterge; loc (într-un text scris) din care s-a șters ceva; pasajul astfel suprimat. În locul cărții ce trebuia să fie scrisă... n-avem decît notițe risipite... cu ștersături numeroase. IORGA, L. I 504. Ce de ștersături! Ce rînduri încîlcite, indescifrabile..! VLAHUȚĂ, la TDRG. Avea un vraf de hîrtiipe masă, pline de ștersături. Ghica, la CADE.

ȘTERSĂTURĂ ~i f. Loc șters într-un text. /șters + suf. ~ătură

ștersătură f. ceva șters.

ștersătúră f., pl. i. Lucru (cuvînt scris) șters: o scrisoare plină de ștersăturĭ.

ștersătură s. f., g.-d. art. ștersăturii; pl. ștersături

ștersătură s. f., g.-d. art. ștersăturii; pl. ștersături

ștersătură s. f., g.-d. art. ștersăturii; pl. ștersături

ȘTERSĂTURĂ s. 1. răsătură, (înv.) ștersură. (~ într-un text.) 2. v. anulare.

ȘTERSĂTURĂ s. 1. răsătură, (înv.) ștersură. (~ într-un text.) 2. anulare, tăietură. (Ce sînt ~ile astea în scrisoare?)