8 definiții pentru șuteală

Explicative DEX

șutea1 sf [At: BL II, 189 / Pl: ~eli / E: șuti1 + -eală] (Arg) Hoție (2).

șutea2 sf [At: ANON. CANTAC., CM I, 93 / V: (reg) ~tule~ (Pl: ~eli) / Pl: ~ele, ~eli / E: nct] (Îrg) 1 Lingușeală. 2 Înșelăciune.

șuteálă f., pl. elĭ, vechĭ ele (d. a *șuti, rus. šutitĭ, a glumi; bg. šutĭy se, a-șĭ bate joc). Vechĭ. Amăgire, înșelăcĭune. V. șoșcală.

șutulea sf vz șuteală2

Argou

șuteală, șuteli s. f. furt

Sinonime

ȘUTEA s. v. furat, furătură, furt, hoție, pungășeală, pungășie.

șutea s. v. FURAT. FURĂTURĂ. FURT. HOȚIE. PUNGĂȘEALĂ. PUNGĂȘIE.

Regionalisme / arhaisme

ȘUTEALĂ s.f. (ȚR) Lingușeală, măguleală; ademenire. El cu multe amăgele și șuteale și cu greale jurămînturi să lega cu boiarii carii era de acel neam că nu-i va omori, nici nu le va face nice o nevoie. N 1682, 19v. Și voi, bărbaților, nu vă plecareți șutealelor muierilor voastre. C 1688, 421r; cf. ANON. CANTAC.; N 1727, 156r. Etimologie necunoscută. Vezi și șutili, șutilire, șutilitor. Cf. pohlibuitură, șutilire.

Intrare: șuteală
șuteală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șutea
  • șuteala
plural
  • șuteli
  • șutelile
genitiv-dativ singular
  • șuteli
  • șutelii
plural
  • șuteli
  • șutelilor
vocativ singular
plural
șutuleală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.