ȚESALĂ, țesale, s. f. 1. Perie din metal cu care se curăță pielea și părul vitelor, îndeosebi al cailor. 2. Fig. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Din bg., sb. česalo.

țesală sf [At: (a. 1508) cf. MIHĂILĂ, D. 168 / V: (înv) ~sea~, ~selă, (reg) țeasălă (Pl: țeasăle, țeasele, țeasăli), ~sălă (Pl: țesăle, țesăli), țers~ (Pl: țersăli), țacs~ (Pl: țacsăli), țepța~ (Pl: țepțăli), țeșa~, (îrg) ces~, cesea~, ceasălă (Pl: ceasăli, cesăle), ceoasălă, cers~, cears~, cearsălă (Pl: cearsăli, cerseli, cersăli), ceors~, ceorsoa~, cercea~, cecea~, ceșea~ (Pl: ceșeli, ceșeale), săcea~, sărcea~, sălcea~, sărs~ / Pl: ~le, (reg) ~săli, ~seli, ~sele / E: vsl чєсало] 1 Unealtă formată dintr-o placă de metal, având pe una dintre fețe lamele dințate, prevăzute la una dintre laturi cu un mâner de lemn sau de metal, și cu care se curăță pielea și părul vitelor și al cailor. 2 (Îvr; îf cesală) Instrument de tortură asemănător cu o țesală (1). 3 (Fam; fig) Neînțelegere. 4 (Fam; fig) Scandal. 5 (Fam; fig) Bătaie zdravănă. 6 (Fam; fig; îe) A-i trage (sau a-i da) (cuiva) o ~ (sau, reg, o săceală) A bate zdravăn pe cineva. 7 (Reg; îe) A mânca săceală A primi bătaie. 8 Grapă ușoară, cu dinți deși și lungi, folosită la curățirea terenurilor, mai ales a pășunilor naturale, în primele faze de vegetație. 9 (Tex) Dispozitiv la mașina de cardare a bumbacului, asemănător cu o țesală (1), care curăță unul din valțurile acestei mașini.

ȚESALĂ, Mold. CESALĂ (pl. -ăli), SĂCEALĂ (pl. -eli) sf. 1 Un fel de perie de fier, dințată, cu care se perie părul calului, măgarului, etc. (🖼 5125) ¶ 2 fig. F Bătaie sdravănă [srb. česalo].

ȚESALĂ, țesale, s. f. 1. Unealtă de metal dințată, cu care se curăță pielea și părul vitelor, îndeosebi al cailor. 2. Fig. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Din bg., scr. česalo.

ȚESALĂ, țesale, s. f. 1. Unealtă de metal dințată, cu care se curăță pielea și părul vitelor (îndeosebi la cai). Gavril ridică peria și țesala și le dădu lui Stahu. SADOVEANU, O. IV 307. De căpăstru mi-l scotea, Cu țesala-l țesăla. TEODORESCU, P. P. 53. 2. Grapă ușoară, cu dinți deși, folosită mai ales la curățirea pășunilor naturale.

ȚESALĂ ~e f. Unealtă formată dintr-o placă metalică dințată, prevăzută cu mâner și folosită pentru a curăța corpul unor animale. [G.-D. țesalei] /<bulg., sb. česalo

țesală f. perie de fier de curățat caii. [Slav. ČESALO, pieptene].

țesálă, V. cesală.

cearsală sf vz țesală

cearsălă sf vz țesală

cerceală sf vz țesală

ciorsoală sf vz țesală

săceală sf vz țesală

sălceală sf vz țesală

sărceală sf vz țesală

țacsală sf vz țesală

țeasălă sf vz țesală

țepțală sf vz țesală

țersală sf vz țesală

țesălă sf vz țesală

țeseală sf vz țesală

țeselă sf vz țesală

țeșală sf vz țesală

CIORSALĂ s. f. v. țesală.^[1]

cesálă f., pl. e (vsl. česalo, peptene, d. česati, a peptăna. V. pacișe. Cp. cu tînjală). R. S. Perie de fer de curățat caiĭ. Fig. Bătaĭe, chelfăneală, scuturătură: ĭ-a tras o cesală, a mîncat o cesală. – În restu Munt. țesală: în Mold. săceală, pl. elĭ; în Btș. cersală. V. foșalăŭ și perie.

țesală s. f., g.-d. art. țesalei; pl. țesale

țesală s. f., g.-d. art. țesalei; pl. țesale

țesală s. f., g.-d. art. țesalei; pl. țesale

țesală, pl. țesale

țesală, -le.

ȚESALĂ s. (înv. și reg.) pieptene. (~ pentru cai.)

ȚESALĂ s. (înv. și reg.) pieptene. (~ pentru cai.)

țesală (-ăli), s. f. – Unealtă de periat caii. – Var. cesală; săceală. Megl. chișeală, ceșeală. Sl. česalo „pieptene” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Conev 73; Graur, BL, IV, 90), cf. bg., sb., slov. cesalo. – Der. țesăla (var. cesăla, săcela), vb. (a peria caii).

cearsălă, s.f. v. ceasălă („perie”).