ȚICĂ, țică, s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

țică⁴ sms [At: CREANGĂ, P. 147 / V: țic / E: ns cf țic³] (Mol; fam) Termen cu care cineva se adresează unui copil Si: (reg) cică¹.

țică² sfs [At: CADE / V: țâcă / E: ns cf ciucă „fel de a fi”] 1 (Olt; Ban) Neam, viță. 2 (Olt; Ban; adesea determinat prin „rea”) Soi. 3 (Ban) Fiere.

❍ȚICĂ sbst. Mold. Băiețașule, piciule: pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu, măi ~! (CRG.).

ȚICĂ s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

ȚICĂ s. m. (Numai la vocativ) Termen familiar cu care te adresezi unui copil; băiețașule, mititelule. Apoi bine că știu a cui ești, măi țică. CREANGĂ, A. 58.

ȚICĂ m. fam. (termen de adresare a unei persoane în etate către un băiat). /Din [băie]țică

țică m. fam. piciu, băiat: de unde ești tu, măi țică? CR. [Scurtat din băiețicâ].

țâcă³ sf vz țică²

țic² sms vz țică⁴

!țică (fam.) s. m., g.-d. art. lui țică

țică (fam.) s. m., pl. țică

țică s. m. invar.

ȚICĂ s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.

țică s. v. BĂIEȚAȘ. BĂIEȚEL. COPILAȘ.

țică s. m. – Persoană mică; expresie de alintare pentru un copil. – Var. țîc(ă). Creație expresivă, cf. it. cicca „chiștoc” (Battisti, II, 925), luc. cicco „mic”, sp. chico. Este greșită părerea lui Tiktin, care crede că ar fi o reducere a lui puțică, cf. puță. Dubletul lui țic, s. n. (un anumit joc cu mingea). În Mold.

țică² s.f. (reg.) neam, viță, soi, fel, țicanie.