ȚINTAURĂ, țintaure, s. f. (Reg.) Plantă erbacee medicinală cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă (Centarium umbellatum). [Pr.: -ta-u-. – Var.: centaură s. f.] – Din lat. centaurea, fr. centaurée.

țintaură sf [At: MUMULEANU, C. 158/18 / P: ~ta-u~ / V: ~ulă, ~ur sm, țentaur sm, ~torie, cin~, cen~, cintaulă, centaulă, cintaur sm, cintorie, centorie, cintoare / Pl: ~re / E: lat centaurea (sub influența pronunției germane)] (Bot; reg) 1 (Șîc centaură măruntă, centaură râioasă) Fierea-pământului (Centarium umbellatum). 2 Frigurică (Centarium pulchellum). 3 Albăstriță (Centaurea cyanus).

ȚINTAURĂ (pl. -re) sf. 🌿 = FIEREA-PĂMÎNTULUI; FRIGURICĂ: ei mă credeau bolnav și-mi dedeau foaie de leandru și ~ (DLVR.) [cuvînt cărturăresc din lat. centaurea].

ȚINTAURĂ, țintaure, s. f. Plantă erbacee medicinală cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă (Centarium umbellatum). [Pr.: -ta-u-. – Var.: centaură s. f.] – Din lat. centaurea, fr. centaurée.

ȚINTAURĂ, țintaure, s. f. Plantă erbacee cu flori roz, dispuse în umbelă; crește prin pajiști puternic însorite și se întrebuințează ca plantă medicinală, extrăgîndu-se din ea un surogat al chininei (Erythraea Centaurium); potroacă. Mai bună e țintaura pentru friguri. DELAVRANCEA, S. 265. – Variantă: centaură s. f.

ȚINTAURĂ ~e f. Plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă, cu frunze alungite și cu flori divers colorate, dispuse în buchete terminale, având fructul o capsulă; fierea-pământului. [G.-D. țintaurei; Sil. -ta-u-] /<lat. centaurea

țintaură f. Bot. centaurea.

centaură sf vz țintaură

țentaur sm vz țintaură

țintaulă sf vz țintaură

țintaur sm vz țintaură

țintorie sf vz țintaură

cintáur m. (lat. centaurium, d. vgr. kentaúrion. V. centauree). O buruĭană din familia gențianeĭ (erythraea centaurium și erythraea pulchella). – Vulg. și țintaur, țintaură și țintaulă (după latina farmaciștilor Germanĭ).

țintáur, -ră, -lă, V. cintaur.

țintaură (reg.) (desp. -ta-u-) s. f., g.-d. art. țintaurei; pl. țintaure

țintaură (reg.) (-ta-u-) s. f., g.-d. art. țintaurei; pl. țintaure

țintaură s. f. (sil. -ta-u-), g.-d. art. țintaurei; pl. țintaure

ȚINTAURĂ s. v. fierea-pământului.

ȚINTAURĂ s. (BOT.; Centaurium umbellatum sau minus) potroacă, fierea-pămîntului, (reg.) cintoaie, frigor, frigurică, ghințură, ghințurea, potrocea, potrocuță, scăunel, scînteiuță, taulă, buruiană-de-friguri, cocoșei-de-grădină (pl.), crucea-pămîntului, floare-de-friguri, fumurică-bășicoasă, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, săfindei-de-cîmp (pl.).

țintaură (-re), s. f. – Fierea-pămîntului (Erythraea centaurium). – Var. centaură. De la numele științific, după cum se pare cu pronunțare germ.