ȚINUT, ținuturi, s. n. I. Faptul de a ține. II. 1. Loc, regiune. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Unitate administrativ-teritorială corespunzătoare județului din Țara Românească. 3. (Înv.) Țară. – V. ține.

ținut¹ sn [At: COD. VOR. 160/1 / V: (înv) țenut, (reg) ~net / Pl: ~uri, (înv) ~ure, ~e / E: ține] 1 (Îvr) Apartenență (în raport cu cineva sau ceva). 2 Păstrare a unui lucru într-un anumit loc. 3 (Înv; îls) ~ul minte Memorizare. 4 (Îls; îal) Amintire. 5 (Reg) Durere fizică acută Si: junghi. 6 (Înv) Înfrânare a simțurilor. 7-8 (Înv) Putere (a lui Dumnezeu). 9 (Înv) Drept de a dispune de cineva sau de ceva. 10 (Înv; pex) Dominație (1). 11 (Îrg) Teritoriu aflat în proprietatea cuiva Si: domeniu. 12 (Îrg; pex) Avere. 13 (Îrg; pex) Moșie. 14 (Îrg) Teritoriu cu pământ arabil, pășuni, păduri etc. al unei comune Si: țarină¹ (4), (reg) hotar (12). 15 (Îrg) Teritoriu asupra căruia se întinde stăpânirea unui stat. 16 (Îrg) Suprafață a unei țări. 17 (Înv; Mun; Trs) Loc în care îi priește cuiva să trăiască. 18 (Înv) Tot ceea ce există Si: univers, lume. 19 (De obicei urmat de determinări nume proprii) Subdiviziune teritorial-administrativă a unui stat. 20 (Îe) A dărui (cuiva) ~ul Câinenilor și satul Corbenilor A ucide (pe cineva). 21 Porțiune relativ omogenă din cuprinsul învelișului geografic, căreia îi sunt specifice anumite caracteristici (etnice, etnografice, de relief, de climă, ape, resurse economice etc.) Si: regiune, țară (5), zonă. 22 (Pgn) Întindere de pământ Si: meleag, teritoriu, (înv) olat. 23 (Îvr) Populație a unui teritoriu. 24 (Spc) Teritoriu din care un râu își adună apele Si: bazin (3). 25 (Fig) Domeniu al unei științe, al unei activități. 26 (Îvr) Regn. 27 (Îvr) Parte a corpului sau a unui organ al trupului uman.

ȚINUT, ținuturi, s. n. I. Faptul de a ține. II. 1. (În trecut) Teritoriu mai întins care constituia o unitate administrativă. 2. Loc, regiune. 3. (Înv.) Țară. – V. ține.

ȚINUT¹, ținuturi, s. n. 1. (În trecut) Teritoriu mai întins asupra căruia se exercita autoritatea unui for administrativ unic și care constituia o unitate administrativă. V. district, județ, provincie. Sîntem de la Turturești, din ținutul Vasluiului. MIRONESCU, S. A. 32. De loc era de la Găiceni, din ținutul Teleorman. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Acest tîrg... pe urmă ajunsese a fi capitală de ținut, iar acum nici aceea nu este. NEGRUZZI, S. I 192. Gios, pe apa Prutului, În ținutul Hușului, La casele Lupului. ALECSANDRI, P. P. 179. ◊ Ținut grăniceresc v. grăniceresc. 2. (Astăzi) Loc, regiune. Păduri negre de brazi, de fag, uneori și de stejar acoperă ca niște armii dese totul, făcînd ținutul de nestrăbătut. CĂLINESCU, I. C. 7. Îi vorbește de ținuturile în care a trăit el odinioară. SADOVEANU, E. 260. Porniseră să străbată țara din ținut în ținut, ca s-o cunoască prin văzul și prin auzul lor cu de-amănuntul. C. PETRESCU, R. DR. 35. Sîntem în ținutul pinului și moliftului. I. BOTEZ, ȘC. 222. 3. (Învechit) Țară. [Păsările numite «grive»] se află... multe prin ținuturi vecine noi, prin Polonia și Austria. ODOBESCU, S. III 28. ♦ Întindere, cuprins (al unei țări). Așa scrisoare nu se mai văzuse pînă atunci în tot ținutul acelui împărat. GORJAN, H. I 123. Am temeinică nădejde că patria noastră poate cu mult mai mult a să ferici, fiindu-i ținutul mai mare și pămîntul din fire bogat. GOLESCU, Î. 184.

ȚINUT ~uri n. 1) Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; regiune. 2) Unitate administrativ-teritorială în cadrul unui stat. /v. a ține

ținut n. Mold. județ. [Vechiu-rom. ținut, stăpânire și loc stăpânit (cf. slav. DERJABA, țară (din DERJATI, a ținea)].

ținút n., pl. urĭ (d. a ținea, adică „în stăpînire”). Județ (vechĭ). Regiune, localitate: frumoase ținuturĭ! De la 1939. Maĭ multe județe conduse de un „rezident regal”.

țenut sn vz ținut¹

ținet sn vz ținut¹

ținut s. n., pl. ținuturi

ținut s. n., pl. ținuturi

ținut s. n., pl. ținuturi

ȚINUT s. 1. v. loc. 2. v. regiune. 3. regiune, (înv.) latură. (Depresiune într-un ~ muntos.) 4. parte, regiune. (Vezi cum e și prin alte ~uri.) 5. regiune, zonă, (înv.) oblastie, olat. (În ~urile calde.) 6. v. teritoriu. 7. v. meleag.

ȚINUT s. v. județ.

ȚINUT s. 1. loc, meleag, regiune, tărîm, teritoriu, zonă. (Se aflau în ~uri necunoscute.) 2. loc, regiune, teren, zonă. (Nu cunoaște bine ~.) 3. regiune, (înv.) latură. (Depresiune într-un ~ muntos.) 4. loc, parte, regiune. (Vezi cum e și prin alte ~.) 5. regiune, zonă, (înv.) oblastie, olat. (În ~urile calde.) 6. pămînt, regiune, teritoriu. (Un ~ mănos.) 7. meleag, plai, regiune. (~urile natale.)

ținut s. v. JUDEȚ.