ȚIUI, țiui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-. – Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu¹ + suf. -ui.

țiui [At: CORBEA, D. 280^r2/12 / P: ți-u-i / V: (reg) țăui, țâui, țui, țuiui, țuui / Pzi: țiui, ~esc / E: țiu² + -ui] 1 vi A produce un sunet prelung și ascuțit, cu rezonanță metalică Si: a piui, a șuiera, a ținăi (1), a țipa¹ (13), (reg) a țiuni¹ (1), a vâjâi. 2 vi (Îe) A-i ~ (sau, rar, a ~) (cuiva) urechile (sau urechea, creierii, capul etc.), a-i ~ (cuiva) în urechi (sau în cap, în creieri etc.) A avea senzația de zgomot continuu și ascuțit în urechi sau în cap. 3 vi (Îe) A-i ~ (cuiva ceva) în ureche (sau în urechi), a ~ (ceva) în capul (sau în creierii) (cuiva) A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat Si: a răsuna. 4 vi (D. spațiul în care se produc diverse zgomote) A se umple de sunete puternice (și a le transmite prin ecou) Si: a răsuna, a vui. 5 vi (D. vânt, furtună, ape etc.) A produce un zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera, a vâjâi. 6-7 vit (D. unele păsări, insecte, animale) A scoate un sunet ascuțit, specific Si: a ciripi, a șuiera, a țiuni (3). 8 vi (D. instrumente muzicale) A produce sunete specifice, ascuțite. 9 vi (Rar; d. oameni) A scoate sunete stridente și ascuțite (de spaimă, de durere, de mânie etc. sau dintr-un instrument de suflat). 10-11 vit (Rar; d. oameni) A vorbi cu voce stridentă, ascuțită. 12 vi (Rar; d. oameni) A cânta strident, ascuțit. 13 vtf (Rar; d. oameni) A face să sune.

ȚIUI, țiui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-i. – Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu¹ + suf. -ui.

ȚIUI, țiui și țiuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung și ascuțit (cu rezonanță metalică). V. șuiera, vîjîi. Prind a țiui obuzele. CAMILAR, N. I 396. Nu e nimeni acasă, nimeni... Și coșul de la sobă țiuie... Și-i e urît... BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 21. Cînd țiuia tăciunele... mama îl mustra acolo, în vatra focului. CREANGĂ, A. 34. Prin ferestre sparte, prin uși țiuie vîntul. EMINESCU, O. I 69. Ei aud cu urechile toată acea nenumărată lume de insecte ce se strecoară prin ierburi țiuind, șcîrțîind, fluierînd, șuerînd. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Expr. A-i țiui cuiva în urechi (în cap sau în creieri) sau a țiui în urechile (creierii etc.) cuiva sau a-i țiui cuiva urechile (urechea etc.) = a-i vîjîi cuiva (sau a-i da impresia de vîjîială) în urechi sau în cap. Îi țiuia în urechi singurătatea. SADOVEANU, O. VIII 255. În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvîntul de care se spăimîntase, ascuțit și sfîșietor. REBREANU, P. S. 74. În capul lor țiuiau cîntecele flașnetei. VLAHUȚĂ, O. A. 137. Țipați și faceți larmă de-mi țiuie urechile. CREANGĂ, O. A. 288. Cumnățică, ce semn îi cînd îți țiuie urechea stîngă? ALECSANDRI, T. 179. 2. Fig. (Despre oameni) A țipa; (despre păsări) a ciripi. Cum poți ține captiv o nevinovată pasăre care a fost creată... să țiuie în libertate? C. PETRESCU, Î. II 184. Copilul... începu să țiuie ascuțit. SAHIA, N. 101. Cîrsteiașul țiuiește, Ciocîrlia-l liniștește, Inimioara-i potolește. MARIAN, O. II 350.

A ȚIUI țiui intranz. 1) (despre obiecte care străbat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung și ascuțit; a șuiera. Gloanțele i-au țiuit pe lângă ureche. ◊ A-i ~ (cuiva) în urechi (sau în cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzația unui sunet ascuțit și continuu. 2) (despre păsări sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi și stridente caracteristice speciei; a scoate țiuituri; a face „țiu-țiu”. [Sil. ți-u-] /țiu + suf. ~ui

țiuí v. 1. a șuiera: prin uși puie vântul EM.; 2. a răsuna succesiv și monoton: le țiuiau urechile CR. [Onomatopee].

țíuĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. intr. (imit.). Se zice despre sunetu care-țĭ rămîne în urechĭ după o detunătură saŭ despre vînt cînd șuĭeră supțire pin crăpăturile ușilor și ferestrelor. (Une-orĭ îțĭ țiuĭe urechea și din senin). – În est țîuĭ.

țăui v vz țiui

țâui v vz țiui

țui⁴ v vz țiui

țuiui v vz țiui

țuui v vz țiui

țiui (a ~) (a țipa) (desp. ți-u-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țiui, 3 sg. țiuie, imperf. 1 țiuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țiui, 3 să țiuie corectat(ă)

țiui (a ~) (ți-u-) vb., ind. prez. 3 sg. țiuie, imperf. 3 sg. țiuia; conj. prez. să țiuie

țiui vb. (sil. ți-u-), ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. țiuie, imperf. 3 sg. țiuia

țiui (ind. prez. 3 sg. și pl. țiuie)

țiuesc, țiue 3, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ȚIUI vb. 1. a piui, a șuiera, a vâjâi, (reg.) a țistui. (Glonțul i-a ~ pe la ureche.) 2. a-i suna, a-i vui. (Îi ~ urechile.)

ȚIUI vb. 1. a piui, a șuiera, a vîjîi, (reg.) a țistui. (Glonțul i-a ~ pe la ureche.) 2. a-i suna, a-i vui. (Îi ~ urechile.)