țâșni [At: C. A. ROSETTI, C. 111/4 / V: (rar) țiș~, (reg) țâjni, țâfni, (înv) ciș~ / Pzi: ~nesc / E: țâști¹ + -ni] 1 vi (D. lichide, vapori, praf etc.) A ieși cu presiune printr-o deschizătură Si: (reg) a țâști (5), a țușni (2). 2 vtf A face să iasă cu presiune printr-o deschizătură Si: (reg) a țâști (6). 3 vi (D. lichide, flăcări etc.) A se ridica brusc și cu putere (sub impulsul unor forțe din afară) Si: a sări, (reg) a țâști (7). 4 vtf A face să se ridice brusc și cu putere Si: (reg) a țâști (8). 5 vi (D. ființe) A porni brusc și repede într-o direcție Si: a se repezi, a se năpusti, (rar) a țușni (1), (reg) a țâști (1). 6 vi (D. ființe) A se ridica repede Si: (reg) a țâști (2). 7 vi (D. ființe) A se ivi brusc, impetuos Si: (reg) a țâști (3). 8 vi A începe să vorbească repezit, cu mânie Si: (reg) a țâști (4). 9 vi (Fig) A se arăta profilându-se sau detașându-se de ceva, producând impresia de mișcare. 10 vi A se forma deodată. 11 vi A izbucni cu putere.

A ȚÂȘNI țâșnesc intranz. 1) (despre lichide, vapori, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a răbufni; a izbucni. Izvorul țâșnește printr-o crăpătură. 2) (despre ființe) A intra sau a ieși repede și pe neașteptate. /Din țâști

țâfni² v vz țâșni

țâjni v vz țâșni

țișni v vz țâșni

ȚIȘNI vb. IV v. țîșni.

ȚÎȘNI, țîșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. V. răbufni. Sîngele țîșnea și gîlgîia pe prag. DUMITRIU, N. 63. Laptele bogat țîșnește din ugerele grase. SADOVEANU, O. I 50. Unde intră sonda, țîșnește ca berea de la butoiul cu presiune. C. PETRESCU, A. 548. ◊ (În contexte figurate) În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țîșnesc izvoarele sîngeroase ale amurgului de flăcări. SADOVEANU, O. III 686. ◊ Fig. Toată patima care mocnea de zile îndelungi... țîșnea prin luminile ochilor lui Ion. DUMITRIU, N. 191. ♦ A sări, a împroșca. Băltoacele țîșneau în pînze galbene de apă sclipitoare. DUMITRIU, N. 31. Călcînd de-a dreptul cu talpa, vîrtos, în gîrlele de unde țîșneau proaște de apă lutoasă. C. PETRESCU, A. R. 49. 2. A ieși, a sări pe neașteptate de undeva; a intra brusc undeva, a da buzna, a irupe. Flăcăul cel voinic țîșni pe ușă în urma controlorului, cu pumnii încleștați. DUMITRIU, N. 7. Ușa trosni, sări din clampă, și în birou țîșni un omuleț. GALAN, B. I 6. Iepurele țîșnește toamna dintre ierburi uscate. STANCU, D. 430. Husarii țîșnesc îngroziți de după garduri. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. Ridicîndu-se... în două picioare, calul vru să țîșnească înainte. PREDA, Î. 139. Ca un șarpe, Mură a țîșnit în pieptul Saftei. GALACTION, O. I 73. Șalupa țîșni ca o săgeată sub forfoteala helicei. BART, E. 110. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere. Muguri noi țîșnesc din putregai, Înfrunzește și-nflorește țara. BENIUC, V. 80. Undeva, la spatele lor, după hornuri, țîșni lumina unei lanterne. CAMILAR, N. I 76. Din pămîntul rădăcinii, țîșniseră îndrăzneț cîteva vlăstare crude. C. PETRESCU, S. 14. Luminile țîșniră brusc în sala încinsă de căldură. REBREANU, R. I 201. ◊ Fig. Din clopotul fierbinte al vieței celei noi, Țîșnește poezia adevărată, vie. DEȘLIU, G. 6. Din toate, așa cum le primea, țîșnea o bucurie ciudată, nouă. PREDA, Î. 69. ♦ (Despre sunete, zgomote) A domina. De afară se auzeau strigăte ce țîșneau deasupra murmurului mulțimii. DUMITRIU, N. 71. – Variantă: țișni (CREANGĂ, A. 6) vb. IV.

ȚIȘNI vb. IV. v. țîșni.

țișnì v. 1. a ieși cu putere și iuțeală vorbind de lichide, lumină, foc; 2. a izbucni: am țișnit odată cu țărna în cap CR. [Onomatopee: țiș! exprimând izbucnirea sgomotoasă mai ales a apelor curgătoare].

țîșnésc v. intr. (vsl. *cyšnonti. V. țușnesc¹ și țuștĭ). Ĭes cu putere dintr’o deschizătură mică (vorbind de lichide): apa țîșnește din pompă. Fig. Ĭes de odată, fac țuștĭ: am țîșnit odată cu țărna’n cap (Cr.). V. zbughesc.^[1]

+țâșni² (a ~) (a ieși cu presiune) vb., ind. prez. 3 sg. țâșnește, 3 pl. țâșnesc, imperf. 3 sg. țâșnea; conj. prez. 3 să țâșnească

țâșni¹ (a ~) (a se repezi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnesc, 3 sg. țâșnește, imperf. 1 țâșneam; conj. prez. 1 sg. să țâșnesc, 3 să țâșnească

țâșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnesc, imperf. 3 sg. țâșnea; conj. prez. 3 să țâșnească

țâșni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnesc, imperf. 3 sg. țâșnea, conj. prez. 3 sg. și pl. țâșnească

țîșni

țâșnesc, -neam 1 imp.

ȚÂȘNI vb. 1. v. erupe. 2. a ieși. (Un izvor care ~ printr-o crăpătură.) 3. (reg.) a sări, a zăleti, (prin Ban. și Transilv.) a puștica. (Sângele ~ pe nas.) 4. v. izbucni.

ȚÎȘNI vb. 1. a erupe, a irupe, a izbucni, a năvăli, a răbufni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pămînt.) 2. a ieși. (Un izvor care ~ printr-o crăpătură.) 3. (reg.) a sări, a zăleti, (prin Ban. și Transilv.) a puștica. (Sîngele ~ pe nas.) 4. a izbucni, (înv.) a prorupe. (Lacrimile au ~ din ochii ei.)

a țâșni duhul (din cineva) expr. (er.) a ejacula.