ȚÂȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina.

țâțână sf [At: (a. 1508) MIHĂILĂ, D. 168 / V: (rar) țiț~, ținț~, (îrg) ~țină, țițină, (îvr) țiție, țițin sn, (reg) țâțân sn / Pl: ~ni, (îrg) ~ne / E: nct] (Mpl) 1 Piesă de metal sau de lemn, în formă de cârlig, bătută în perete sau în ușorul ușii sau al porții Si: copil² (4). 2 Placă de metal care se bate cu cuie în ușă sau în poartă și la capătul căreia se află o gaură sau un belciug ce intră în cârligul din ușor. 3 Dispozitiv format din două piese (una servind ca suport pentru cealaltă), folosit pentru a lega un panou (ușă, fereastră etc.) de un cadru fix, astfel încât să permită panoului o mișcare de rotație (pentru închidere și deschidere) în jurul unei laturi a cadrului Si: balama (1), șarnieră. 4 (Fam; îe) A scoate (pe cineva) afară din ~ni (sau ~) A face pe cineva să-și piardă cumpătul Si: a înfuria. 5 (Fam; îe) A-și ieși (sau a-și sări) din ~ni A-și pierde cumpătul Si: a se înfuria. 6 (Reg; îe) (A fi) sărit (sau ieșit) din ~ni (A fi) smintit, nebun. 7 (Reg; îe) A strânge (pe cineva) în ~ni A sili pe cineva să facă ceva Si: a strânge (pe cineva) cu ușa. 8 (Reg; îe) A fi slab de ~ni A fi lipsit de putere. 9 (Iuz; reg) Scobitură care se făcea în prag și în care intra o ieșitură a ușii pentru ca aceasta să se poată roti. 10 (Reg) Bucată de fier băgată în podoimă¹, în care se sprijină fusul morii. 11 Ligament elastic care unește cele două valve ale unei scoici. 12 (Pop) Vârful purulent al unui abces. 13 (Pop) Parte profundă, întărită, a unui abces. 14 (Reg) Furuncul. 15 (Reg) Bubuliță care se face în jurul unui furuncul. 16 (Înv) Umflătură hemoroidală (externă). 17 (Reg) Rădăcină care crește drept în jos. 18 (Reg) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor Si: (îrg) țâță (72). 19-20 (Reg) Țâță (63-64). 21 (Reg) Deschizătură la un vas de lemn. 22 (Ban; Trs) Apă subterană care iese la suprafața pământului Si: izvor. 23 (Ban; Trs; îf țițină) Fir de apă izvorâtă din pământ care nu ajunge să-și facă curs vizibil. 24 (Ban; Trs) Loc mlăștinos de la izvor spre pârâu. 25 (Reg) Țurțur¹ (1). corectat(ă)

ȚÂȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina.

ȚÂȚÂNĂ ~i f. 1) Dispozitiv metalic format din două plăci unite între ele care, prinse, respectiv, de un panou mobil și de un cadru fix, permit închiderea sau deschiderea panoului; balama. ◊ A scoate din ~i (pe cineva) a supăra pe cineva; a înfuria; a enerva. 2) Articulație a valvelor unei scoici. 3) pop. Rădăcină a unui furuncul. /<lat. titina

țâțână f. 1. bucată cilindrică de fier în jurul căreia se învârtește ușa; fig. a scoate din țâțâni, a face să-și pearză cumpătul sau răbdarea; 2. pl. cârlige bătute în pereții bordeiului. [Derivat dela țăță, dupâ forma-i rotunjită].

țâțân sn vz țâțână

țâțină sf vz țâțână

țințână sf vz țâțână

țițână sf vz țâțână

țiție² sf vz țâțână

țițin sn vz țâțână

țițină sf vz țâțână

ȚÎȚÎNĂ (pl. -îni) sf. 1 Două plăci de fier, din care una prevăzută cu un capăt rotund, care intră în cilindrul gol al celeilalte plăci; se fixează la o ușă sau poartă, spre a le permite să se învârtească (🖼 5146): o mare ușă de fier se învîrtește din țîțîni c’un scîrțîit metalic (vlah.); ușa, în loc să se deschidă, sări din țîțîni, lovită de o muchie de topor (gn.); voind să scoată ușa camerei din țîțîni, hangiul se sculase și înaintase la ușă (bol.) Ⓕ: muntele s’a sguduit din țîțîni de svîrcolirea dihăniei (vlah.) Ⓕ F a scoate pe cineva din țîțîni, a-l scoate din sărite, a-l face să-și piardă cumpătul: am s’o scot din țîțîni, cum m’ai scos și mata din sărite (alecs.) ¶ 2 pr. ext. Rădăcina unui buboiu, a unei bătături (ciauș.) [țîță].

ȚIȚINĂ s. f. v. țîțînă.

ȚÎȚÎNĂ, țîțîni, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Balama. Cineva-n umbră Tot umblă, tot umblă... Și rupe țîțîni și lăcate. BENIUC, V. 124. La a doua pălitură, căzu o bucată din trunchi ca o ușă sărită din țîțînă. C. PETRESCU, R. DR. 154. Se-ndoaie stejarii bătrîni Și ușile gem în țîțîni. COȘBUC, P. I 235. Bătrînul intra pe poarta ruginită în țîțîni. SLAVICI, N. II 5. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țîțîni s-aruncă. EMINESCU, O. I 93. ◊ Expr. A scoate pe cineva din țîțîni v. scoate (I 8). 2. Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. (Atestat în forma țițină) Se cunoaște că un stup este gata să roiască de pe țiținele ce se fac pe dunga fagurilor; căci într-aceste țițini se prăsesc mumele albinelor sau împărătesele stupilor. I. IONESCU, M. 381. 3. (Popular) Rădăcină a unui furuncul. – Pl. și: țîțîne (GANE, N. III 18). – Variantă: țițină s. f.

țîțînă f., pl. e (mlat. titina, biberon [R. C. 1923, 29], vgr. tithéne, doĭcă. D. rom. vine bg. cicina și ngr. tsitsin, țîță. V. țîță). Moțu (gurguĭu) uneĭ bube saŭ uneĭ rănĭ (ca la trînjĭ). Balama și maĭ ales cîrligu în care se prinde balamaŭa: se întoarse greoĭ ca o balama veche pe o țîțînă ruginită (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 127), cîrma unuĭ vas învîrtindu-se în țîțînĭ (J. B. Dat. Uĭt. 95). V. cópil și pafta.

țâțână s. f., g.-d. art. țâțânii; pl. țâțâni

țâțână s. f., g.-d. art. țâțânii; pl. țâțâni

țâțână s. f., g.-d. art. țâțânii; pl. țâțâni

țâțână, -ni.

țîțînă

ȚÂȚÂNĂ s. (pop.) țâță. (~ în care se dezvoltă matca albinelor.)

ȚÂȚÂNĂ s. v. balama, rădăcină, șarnieră.

țîțînă s. v. BALAMA. RĂDĂCINĂ. ȘARNIERĂ.

ȚÎȚÎNĂ s. (pop.) țîță. (~ în care se dezvoltă matca albinelor.)

țâțână, țâțâni, s.f. – Balama: „Cu apa îl stropești, îl uzi, o țâpi la țățăna ușii...” (Bilțiu, 1990: 295). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (MDA); lat. *titina „biberon” (Scriban, DEX).

țâțână, -i, s.f. – Balama: „Cu apa îl stropești, îl uzi, o țâpi la țățăna ușii...” (Bilțiu 1990: 295). – Lat. *titina (DEX).

a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni expr. a se înfuria, a-și pierde cumpătul