LIMBARIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

LIMBARIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată, și cu flori albe sau trandafirii, ce crește prin locuri umede. /limbă + suf. ~ariță

limbariță s. f., g.-d. art. limbariței; pl. limbarițe

LIMBARIȚĂ s. (BOT.; Alisma plantago) (reg.) limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, pătlagină-de-apă, podbal-de-apă.

LIMBARIȚĂ s. v. pătlagină.

ALISMA L., LIMBARIȚĂ, fam. Alismataceae. Gen originar din Europa, Asia, Africa, America, Australia, cca 9 specii, de spâ sau mlaștină. Flori (6 stamine, rar 9, 3 petale exterioare, verzi, persistente și 3 interioare, mai mari, caduce) hermafrodite, albe sau roz, scurt- sau lung-pedunculate, in umbelă sau paniculă ramificată, cu ciie 3 bractee. Fruct cu o singură sămînță. Frunze radicale pețiolate, erecte, lanceolate sau ovate.

LURONIUM Raf., LURONIUM, fam. Alismataceae. Gen căruia i se cunoaște o singură specie, originară din Europa Centrală, U.R.S.S., Spania: Luronium natans (L.) Raf. (syn. Alisma natans L.; Elisma natans Euchenau). Specie care înflorește vara. Flori lung-pedunculate, albe (cu 3 bractee) cîte 1, 3 sau 5. Frunze, cele tulpinale pețiolate, ovate sau oblonge, cele de la bază înguste, cu o nervură. Tulpină înfrunzită, 15-65 cm lungime, cu rădăcini adventive din noduri.