+Anina (oraș) s. propriu f., g.-d. Aninei

ANINA 1. Munții Aninei, masiv muntos calcaros în M-ții Banatului, între văile Carașului la N și Nerei la S. Forme carstice specifice: lapiezuri, doline, uvale, chei, izbucuri, peșteri etc. Alt. max.: 1.160 m (vf. Leordiș). Zăcăminte de huilă. La poalele lor se află orașele Anina și Oravița. 2. Oraș în jud. Caraș-Severin; 11.703 loc. (1991). Expl. de huilă argile refractare și șisturi bituminoase. Termocentrală (990 MW); cocserie; fabrică de mobilă și cherestea; întreprinderi de panificație. Centru turistic. Declarat oraș în 1952.

ANIN sau ANINA (DH) gr. Áνίνας 1. Anina (Syn); b., olt. (Sd VI 472); Aninu, mold., fiul lui Dămăcuș (G Bog.) Cf. și subst. anin; Aninoiu, olt. (RI VI 262). 2. Cu afer.: Ninu, dobr. (RI XI 208); Flori (Ard II 94); Ninea pren. (Meșt Gr); afereza vădește originea calendaristică a formelor de la § 1; cf. și Nin.