bardă sf [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 2520 / Pl: ~de, bărzi, (înv) berde / E: mg bard] 1 Secure cu tăișul lat și cu coada scurtă, întrebuințată, mai ales, la cioplitul lemnului și, în trecut, ca armă de luptă. 2 Lovitură dată cu barda (1). 3 (Îe) A fi cioplit numai din (sau neluat în) ~ A fi bădăran. 4 (Îe) A da (sau a azvârli) cu ~da în lună A fi nesocotit. 5 (Îe) A da (sau a azvârli) cu ~da (ori cu securea, cu pușca) în Dumnezeu A se răzvrăti. 6 (Îae) A nu avea respect față de nimeni. 7 (Ast) Constelația Perseu Si: carul-dracului, căpățână, toporul. corectat(ă)

bardă s.f. 1 Unealtă pentru cioplitul lemnului, cu tăișul lat și cu coada scurtă (curbată lateral); (în trecut) secure folosită ca armă de luptă. Bardă-n mînă apuca Și-n tătari se arunca (ALECS.). ◇ expr. A fi cioplit (numai) din bardă = a) (despre obiecte) a fi încă nefinisat; b) (despre oameni) a fi prost crescut, bădăran, grosolan. A da (sau a azvîrli, a zvîrli) (și) cu barda în lună (ori în Dumnezeu) = a) a fi nesocotit sau nebun; b) a fi recalcitrant; a se răzvrăti. 2 Lovitură dată cu această secure. După barda pe care a primit-o în cap, oșteanul nu s-a mai ridicat. 3 (astron.; pop.; art.; și nm. pr.) Constelația Perseu. • pl. bărzi. /<magh. bard.

BARDĂ (pl. -de, ⦿bărzi) sf. 1 🔧 Unealtă a dulgherilor cu care cioplesc lemnul, un fel de secure cu tăișul lat și coada scurtă; altă dată întrebuințată și ca armă de războiu (🖼 374): un pridvor al cărui acoperiș sta răzimat pe stîlpi ciopliți din ~ (ODOB.); încep a asvîrli într’înșii cu săgeți, suliți, barde și lănci (BĂLC.); proverb: svîrle cu barda în Dumnezeu (sau în lună), se zice despre cei nesocotiți, nebuni sau despre aceia cari se răzvrătesc împotriva tuturor ¶ 2 💫 pop. BARDA constelațiunea Perseu, numită de popor și „Căpățîna”, „Toporul” sau „Carul dracului” (🖼 375) [ung. bárd].