Chișinău n. județ și oraș, fosta cap. a Basarabiei, pe malul drept al Bâcului, înconjurat de dealuri, acoperit de vii și livezi: 150.000 loc. Facultate de teologie. V. Basarabia.

+Chișinău (capitala R. Moldova) s. propriu n.

Chișinău.

CHIȘINĂU, cap. Rep. Moldova, pe rîul Bîc; 665 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. alim., textilă, de prelucr. a pieilor și a lemnului; constr. de mașini. Universitate (1945). Academie de științe. Muzee. Monumente istorice: Biserica Domnească (ctitorie a lui Vasile Lupu din 1645, reconstruită în 1806), Biserica Mazarachi (sec. 18), catedrală (sec. 19). Atestat documentar ca sat în 1436, a fost transformat în oraș în timpul domniei lui Eustratie Dabija (1661-1665). Prin Pacea de la București (1812), încheiată în urma Războiului Ruso-Turc (1806-1812), împreună cu Basarabia, a fost anexată de Rusia. În 1918, în urma procesului realizării statului unitar român, C. împreună cu întreaga Basarabie s-a unit cu România. În perioada interbelică a cunoscut o mare înflorire, pe toate planurile vieții politice, economice și culturale, fiind al doilea oraș al țării. În 1940, în urma notelor ultimative sovietice, a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata română (1941), orașul a fost ocupat de trupele sovietice (1944) și reanexat la U.R.S.S. La C., Parlamentul Rep. Moldova a hotărît decretarea limbii române drept limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin (27 aug. 1989) și proclamarea independenței (27 aug. 1991), hotărîri sancționate în cadrul unor mari adunări naționale.

CHIȘINĂU < tatar kesen „schit” (etim. M. Costăchescu, Dm I 465), sau tat. kesen „capelă tombală”. Toponimul din RSS Mold. pare să fi circulat și ca antroponim: 1. Chișinău, Lazăr, 1660 (17 A II 213) din Cernătești r. lași, într-un act al m-rii Secul. Chișinăul de Criș se poate explica și din ung. < kis „mic” + Ienö (Inăul). 2. Cf. Cheșnoiu, A., act.