4 definiții pentru Junimea
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
!Junimea (societate literară) s. propriu f. art., g.-d. art. Junimii
*Junimea (societate literară) s. propriu f., g.-d. Junimii
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
JUNIMEA, societate literară românească, inițiată de Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Iacob Negruzzi la Iași, în 1863-1864. Și-a desfășurat activitatea prin ședințe literare săptămânale, prelegeri publice, cu mijloace de formare a unui orizont larg științific și de educare estetică, și prin revista „Convorbiri literare”, mai întâi la Iași, apoi, din 1885, până la încetarea activității, în 1944, la București. A promovat o literatură de valoare, subliniind rolul factorului estetic în producerea și aprecierea operei de artă, a trezit și a impus spiritul critic în cultura română, combătând pseudocultura, superficialitatea, impostura, introducând o direcție nouă în gândirea și literatura română. S-a pronunțat în problemele limbii și ortografiei (în special Maiorescu), pledând pentru cultivarea unei limbi eliberate de exagerări puriste sau diverse mode (ex. italienismul), pentru îmbogățirea și modernizarea limbii literare. A încurajat, deopotrivă, istoria, filologia, geografia, acordându-le spații largi în „Convorbiri literare”, mai ales în perioada bucureșteană, J., și în special mentorul ei spiritual, T. Maiorescu, au avut merite în afirmarea clasicilor literaturii române: M. Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, I. Slavici. Conservatori moderați, adepți ai unui liberalism moderat, unii dintre Conducătorii J. (T. Maiorescu, Petre P. Carp ș.a.) au creat (1881), pe plan politic, în cadrul Partidului Conservator, o grupare distinctă – junimiștii.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
JUNIMEA ROMÂNĂ, revistă editată la Paris, lunar, de societatea „Junimea română” (mai-iun. 1851). A militat pentru unirea Principatelor și pentru egalitatea în drepturi a cetățenilor.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv propriu (SP107FS) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |