4 definiții pentru acăstău (persoană)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
acăstău [At: MÂNDRESCU, UNG. 30 / Pl: (1-2) ~steie, (3) ~stăi / E: ns cf mg cikasztó „care atârnă”, akasztofa[1] „spânzurătoare”] 1 sn (Trs) Spânzurătoare. 2 sn (Reg) Lucrare de construcție de mari proporții. 3 sm (Fig) Persoană înaltă și subțire. corectat(ă)
- etimonul corect ortografiat este akasztófa — Ladislau Strifler
❍ ACĂSTĂU (pl. -taie, -tauă) sn. I. Tr.-Carp. 1. Spînzurătoare ¶ 2. fig. iron. Persoană înaltă peste măsură și uscățivă (TRIB.) II. ACĂSTĂI sf. pl. Mold. (TEOD.) Case mari; grajduri; schelele din jurul unei case în lucrare; ori-ce lucrare măreață de construcție [ung. akaszto(fa)].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
căstău sm vz acăstău
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
acăstău (-teie), s. n. – 1. Spînzurătoare. – 2. Persoană înaltă, prăjină. < Mag. akasztó „care atîrnă” (DAR). În Trans.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M69) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
acăstău, acăstăisubstantiv masculin
- 1. Persoană înaltă și subțire. MDA2
etimologie:
- cikasztó „care atârnă”, akasztófa „spânzurătoare”. MDA2