adet sn [At: ȘINCAI, HR. II, 243/29 / V: adătiu, adeatiu / Pl: ~uri, -tiuri / E: tc âdet] (Iuz) 1 Obicei, datină. 2 (Spc) Impozit. 3 (Olt) Dijmă în rachiu plătit celui căruia îi aparține cazanul.

†ADET (pl. -turi), ‡ADETIU (pl. -tiuri) 1 sn. Obiceiu, deprindere ¶ 2 Datină veche ¶ 3 Taxă vamală ¶ 4 Dare, dajdie ¶ 5 Olten. Dijma care se dă din rachiu stăpînului cazanului [tc.-ar. 'adet]

ADET, adeturi, s. n. (Învechit) Dare, impozit, taxă vamală. Dacă-mi plăteam birul ș-adetul la stăpîn, Nu mai aveam pricină. NEGRUZZI, S. II 249.

ADET, adeturi, s. n. (Înv.) Dare, impozit. – Tc. âdet „obicei, datină”.

adét n., pl. urĭ (turc. ar. âdet, uz, regulă, obiceĭ; bg. sîrb. adet). Mold. Azĭ Dobr. Datină, obiceĭ. Taxă vamală. Bir, dajdie. Azĭ în Gorj Dijmă de rachiŭ dată stăpînuluĭ cazanuluĭ. – În Mold. și azĭ adetĭ, maĭ ales în nord, ca Sireti, zîdĭ îld. Siret, zid.

adătiu sn vz adet

adeatiu sm vz adet

ADET s. v. bir, compensare, compensație, dare, datină, daune, despăgubire, fel, impozit, obicei, reparație, rânduială, tradiție, uz, uzanță.

adet s. v. BIR. COMPENSARE. COMPENSAȚIE. DARE. DATINĂ. DAUNE. DESPĂGUBIRE. FEL. IMPOZIT. OBICEI. REPARAȚIE. RÎNDUIALĂ. TRADIȚIE. UZ. UZANȚĂ.

adet (adeturi), s. n. – Ipotecă, obligație care grevează. Var. (Mold.) adetiu. Mr. adete, megl. adet. < Tc. adet (din arab. ’āda), cf. ngr. ἀντέτι, bg., alb., sb. adet (Șeineanu, II, 8; Lokotsch 16). Întrebuințarea tc. se referea la darurile care la anumite date se făceau de obicei diferiților demnitari și funcționari ai imperiului.