ALEGA¹, aleg, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

alega¹ [At: ISPIRESCU, L. 25 / Pzi: aleg / E: ml alligare] (Îvp) 1-2 vir A (se) ține de cineva. 3 vi A insista pe lângă cineva. 4 vt A cuprinde.

ALEGA¹ (-eg) vb. refl. 1 A se prinde de cineva ne mai dîndu-i răgaz, făcîndu-l să se gîndească mereu la un lucru: De cine dorul s’aleagă Nu-i pare lucru de șagă (TEOD.) ¶ 2 A cuprinde: o piroteală moleșitoare se alegă de ochii lui (ISP.) ¶ 3 A se ținea mereu de cineva, a nu mai slăbi pe cineva pentru a-i spune, a-i cere ceva; a supăra pe cineva cu vorbe plictisitoare, cu clevetiri: se alegară de dînsul și-i căuta ceartă cu lumînarea (ISP.) ¶ 4 A stărui pe lîngă cineva: atunci toți se alegară de dînsa să le gătească într’o zi ea bucatele (ISP.) [lat. allĭgare].

ALEGA¹, aleg, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

ALEGA¹, aleg, vb. I. Refl. (învechit și popular, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva, a nu-i da pace. Atunci toți... se alegară de dînsa, să le gătească într-o zi ea bucatele. ISPIRESCU, L. 23.

ALEGA¹, aleg, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

1) alég (mă), a -á v. refl. (lat. álligo, -áre. V. leg, aliez). Mă leg de cineva, mă anin, mă agăț, mă țin de el: s’a alegat de mine din senin. V. acolisesc.

alega² (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aleg, 2 sg. te alegi, 3 se aleagă; conj. prez. 1 sg. să mă aleg, 3 să se alege; imper. 2 sg. afirm. aleagă-te; ger. alegându-mă

alega² (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleagă

alega (a insista) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aleg, 3 sg. aleagă

alega (-g, -at), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.