ALICI, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. (Rar) A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

alici¹ [At: ISPIRESCU, L. 336 / Pzi: alicesc / E: ns cf licări] (Reg) 1 vru A se evidenția. 2 vru (D. vreme) A se îndrepta. 3 vr (D. oameni) A se îndrepta după boală.

alici² vtr [At: TDRG 479 / Pzi: alicesc / E: alică] 1 (D. tencuială) A întări prin amestecare cu mici bucăți de țiglă. 2 (Cng) A atinge o pasăre cu o alică (1).

ALICI¹ (-icesc) vb. tr. (TKT.) (MAR.) 🏠 A pune mici bucăți de cărămidă sau de piatră în tencuială pentru a o întări [alic].

ALICI² (-icesc) vb. refl. 1 A licări din depărtare, a se vedea mai limpede dintre alte lucruri: în partea asta încoa, drept înainte, mi se alicește albind ceva (ISP.) ¶ 2 A se îndrepta (vorb. despre vreme), a se întrema despre cel ce a fost bolnav (R.-COD.).

ALICI, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

ALICI², alicesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu o alică. Mitrea Cocor s-a zvîrcolit învierșunat: – A cui pușcă? – A lui boier Cristea. Se pot vÎna cu ea dropii. -- O fi cea cu care alicește copiii cînd fură prune? SADOVEANU, M. C. 39.

ALICI¹, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea mai limpede, mai distinct, dintre alte lucruri. Nu văz nimic, decît, uite, în partea asta.... mi se alicește albind ceva; dară nu știu ce este, că nu mi s-alege, fiind prea departe. ISPIRESCU, L. 336.

ALICI¹, alicesc, vb. IV. Tranz. A răni cu alice. – Din alică.

ALICI², pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri.

A ALICI ~esc tranz. A răni cu alice. /Din alică

alicì v. a zări abia: mi se alicește albind ceva ISP. [Cf. licări].

2) alícĭ (Meh.), interj. de alungat vițelu cînd mulgĭ vaca. V. ceas 2.

3) alicésc v. tr. (d. alicĭ 2). Meh. Alung vițelu cînd mulg vaca.

2) alicésc (mă) v. refl. (cp. cu licăresc). Vest. Rar. Mă zăresc de abea. Încep a mă îndrepta (vorbind de timp, de un bolnav).

1) alicésc v. tr. (d. alic, alicĭ). Întăresc un părete de vălătucĭ cu bucățele de cărămida saŭ petricele. Rănesc puțin cu alicele: o rață alicită.

alici (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alicesc, 3 sg. alicește, imperf. 1 aliceam; conj. prez. 1 sg. să alicesc, 3 să alicească

alici (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alicește, imperf. 3 sg. alicea; conj. prez. 3 să alicească

alici vb., ind. prez. 1 sg. alicesc, 3 sg. și pl. alicește, imperf. 3 sg. alicea; conj. prez. 3 sg. și pl. alicească

alici (-cesc, -it), vb. – A se zări, a se desluși. Sl. ličiti „a se contura, a se arăta” (Capidan, Dacor., III, 753). A- s-ar putea explica în mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; DAR; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allúgere „a lumina”; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent în mai multe der. verbale.