alimori smp [At: HEM 874-877 / E: ns cf bg валеморе] (Reg) Sărbători populare însoțite de diferite datini, îndeosebi aceea de a aprinde, în unul sau în mai multe locuri, focul, de a învârti tăciuni aprinși în jurul corpului, în timp ce se strigă „alimori”.

❍ALIMORI sm. pl. Trans. Băn. 📆 Sărbătoare populară care se ține la date nehotărîte (30 Ianuarie, 6 Februarie, Dumineca lăsatului de brînză, etc.); sărbătoarea consistă în aceea că se face foc în unul ori mai multe locuri, aducînd fiecare o parte de lemne, de paie; cei adunați în jurul focului cîntă, chiue, strigă, iar tinerii iau tăciunii aprinși și fac din ei un cerc de foc și rostesc cuvîntul: alimori; în unele locuri se face din nuiele o roată sau se pun paie în jurul unei roți de car, se dă foc roții și se lasă să se rostogolească dintr’un deal.

Alimori m. sărbătoare populară la începutul Rusaliilor (în Banat și Transilvania), numită și roata de foc. [După formula Alo, more, more! cu care încep chiuiturile ce strigă flăcăii la această serbare].

alimori, s. m. pl. – Lăsata secului de brînză. Bg. ale more, exclamație auzită de obicei la sărbătoarea populară respectivă (Philippide, ZRPh., XXXI, 280; DAR).