altoi² vtr [At: PRAV. MOLD. 12/2 / V: ~tui², (Trs) oltui, (Mol) ultoi, ultui, holtui, hultui / Pzi: ~esc / E: mg oltani] 1 A introduce vlăstarul unei plante într-o altă plantă, de obicei de o specie inferioară, pentru ca aceasta să producă floarea și rodul celei dintâi. 2 A transforma prin altoire (1). 3 (Fig) A sădi, în sufletul cuiva, o anumită însușire. 4 (Reg) A vaccina. 5 (Fam) A da o lovitură zdravănă cuiva. 6-7 (Pex) A bate (zdravăn) pe cineva.

ALTOI, Mold. Trans. OLTOI (-oesc) I. vb. tr. 1 🌿 A lua dintr’o plantă o mlădiță și a o introduce, făcîndu-se o tăietură, într’o altă plantă, pentru a da acesteia calitățile celei dintîiu și a-i înnobila speța ¶ 2 fig. A împlînta, a face să trăească în ceva, în cineva (o însușire): mîndrie pe care a știut s’o altoiască adînc și în jalea și în veselia ostașului romîn (ODOB.) ¶ 3 🩺 A vaccina. II. vb. refl. familiar A se schimba prin introducerea unui element nou: de cînd obiceiurile noastre s’au altoit cu „parole d’honneur” altoiul a corupt în parte vechea și curata simplitate (I. -GH.) [ung. oltani].

ALTOI², altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la portaltoi sau la planta altoită) A introduce o rămurică (anume aleasă) a unei plante în țesutul alteia, stabilind în modul acesta un contact între țesuturile lor generatoare, cu scopul de a da plantei altoite însușirile (mai valoroase) ale altoiului. V. grefa. Am altoit un măr cu un gutui. Am altoit un cais pe un prun. ◊ Fig. (Cu privire la o însușire) Povestitorul a știut, cu tainic meșteșug, s-o altoiască adînc [mîndria] și în jalea și în veselia ostașului romîn. ODOBESCU, S. II 530. 2. (Familiar) A da cuiva o lovitură; a plesni, a bate. Răsări... unul cu căciulă ponosită... – Stai, neică, să-l altoiesc și eu pe barosan, spuse, încercînd să se apropie. PAS, L. I 256. – Variantă: (Mold.) hultui (ALECSANDRI, T. 368) vb. IV.

ALTOI², altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare, în scopul de a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [Var.: (reg.) hultui vb. IV] – Magh. oltani.

A ALTOI ~iesc tranz. 1) (plante) A trata cu altoi. 2) fig. fam. A supune unei lovituri; a lovi. 3) fig. (sentimente, relații) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate; a cultiva. /<ung. oltani

altoì v. 1. a sădi un altoiu; 2. a vaccina, a împărtăși prin artă o boală molipsitoare. [Ung. OLTANI, de unde și forma moldovenească hultui].

altui² v vz altoi²

holtui v vz altoi

oltăni^[1] v vz altoi² corectat(ă)

oltoi^2[1] v vz altoi² corectat(ă)

oltoni^[1] v vz altoi

oltui v vz altoi² corectat(ă)

ultăni v vz altoi

ultoi² v vz altoi

ultui v vz altoi

ALTOIT I. adj. p. ALTOI ¶¶ contr. NEALTOIT. II. sbst 1 🌿 Faptul de a altoi ¶ 2 🩺 Vaccinare.

ALTUI... = ALTOI...

HULTUI vb. IV V. altoi².

hultuì v. Mold. V. altoì.

oltoì v. Mold. și Tr. V. altoi.

altoĭésc v. tr. (ung. oltani). Vest. Înfig altoĭ (la pomĭ). Vaccinez. – În Trans. și ultuĭesc (Agrb. Înt. 256), în Mold. hultuĭesc. V. presădesc și alduĭesc.

hultuĭésc, V. altoĭesc.

ultuĭésc, V. altoĭesc.

altoi¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiesc, 3 sg. altoiește, imperf. 1 altoiam; conj. prez. 1 sg. să altoiesc, 3 să altoiască

altoi² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiesc, imperf. 3 sg. altoia; conj. prez. 3 să altoiască

altoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiesc, imperf. 3 sg. altoia; conj. prez. 3 sg. și pl. altoiască

altoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiesc, conj. altoiască)

altoiesc, -oiască 3 conj., -oiam 1 imp.

ALTOI vb. (înv. și reg.) a prăsădi. (A ~ o plantă.)

ALTOI vb. v. atinge, bate, inocula, lovi, vaccina.

altoi vb. v. ATINGE. BATE. INOCULA. LOVI. VACCINA.

ALTOI vb. (înv. și reg.) a prăsădi. (A ~ o plantă.)

altoi (altoiesc, altoit), vb. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare și la var. – Der. altoială, s. f. (altoire); altoi, s. n. (ramură folosită la altoire); altoior, adj. (care altoiește); altoitură, s. f. (altoire); hultoană, s. f. (altoi); hultuitură, s. f. (acțiunea de a altoi); altoană, s. f. (Mold., altoi).

altoi², altoiesc, (oltoi), vb. tranz. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Din magh. oltani (Scriban, Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).

altoi, altoiesc, (oltoi), vb. tranz. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Din magh. oltóág „a altoi”.

oltoni, oltonesc, (altoi, oltoi), vb. tranz. – (reg.) 1. A „lipi”, printr-un procedeu special, o creangă de pom roditor pe tulpina unui pom neroditor: „Grădina ți-o îngrăde / Și pomii ți-i oltone” (Memoria, 2001: 113). 2. Vaccin care se face copiilor pentru prevenirea unor boli (ALRRM, 1969: 146; pe valea Marei). 3. A lovi pe cineva, a da cuiva o palmă. – Din magh. oltani (Scriban, Șăineanu; DA, Galdi, cf. DER; DLRM, DEX).

oltoni, oltonesc, (oltoi), vb. tranz. – 1. A „lipi”, printr-un procedeu special, o creangă de pom roditor pe tulpina unui pom neroditor: „Grădina ți-o îngrăde. / Și pomii ți-i oltone” (Memoria 2001: 113). 2. Vaccin care se face copiilor pentru prevenirea unor boli (ALR 1969: 146; pe valea Marei). 3. A lovi pe cineva, a da cuiva o palmă. – Din magh. oltani (< magh. olt „a altoi; a vaccina”).

altoi², altoiesc v. t. a bate; a lovi; a plesni