miroseală sf [At: CORESI, EV. 309 / V: (reg) am~ / Pl: ~eli, ~le / E: mirosi + -eală] (Înv) 1 Emanare de mirosuri (4). 2 Miros (4). 3 (Ccr; mpl) Mirodenie (1). 4 Mireasmă (2). 5 (îvr; fig, csnp) Renume.

amiroseală sf vz miroseală

MIROSEALĂ s. v. miros.

miroseală s. v. MIROS.

MIROSEALĂ s. f. (Învechit) 1. Faptul de a m i r o s i. Nici ochilor la privală, nici nărilor la mirosală sațiu se putea da. CANTEMIR, IST. 125, cf. COSTINESCU. 2. Miros (2). Cf. CORESI, EV. 309. Casa se împlu de mirosala mirului. N. TEST. (1648), 122^r/22, cf. 267^v/9. Florile cîmpurilor cele frumoase și cu bună miroseală care v-au împodobit. NEAGOE, ÎNV. 249/14. Și deaca obîrșii cîntecul să feace miroseală strașnică. DOSOFTEI, V. S. octombrie 83^v/17. Vîntul despre apus aburiia tot feliul, de buna și dulce mirosala de pre flori scorniia. CANTEMIR, IST. 125, cf. 106. [Scoase moaștele] și le băgă într-un sicrin de lemn cu miroseală bună (începutul sec. al XVIII-lea). MAG. IST. IV. 253. Care esti mirosala care esti mai mult decît alta (a. 1779). GCR II, 120/11, cf. LB, DDRF, TDRG. 3. (Concretizat, mai ales la pl.) Mirodenie (I1). Lasă veșmentele ceale scumpe și mirosealele și unsorile (a. 1642). CCR 157/6. ♦ Mireasmă (2), balsam. Unsoarea, adecă miroseala ce miruiaște (a. 1 652). ap. MURNU, GR. 38. 4. F i g. (Cu sens neprecizat, probabil) Nume, renume; miros (4). Noi sem în buna miroseală a lui H[risto]s. CORESI, L. 350/6. – Pl.: miroseli și miroseale. Și: (regional) amiroseală s. f. LB. – Mirosi + suf. -eală.