Amoricani s. m. pl. Sectă cu doctrină panteistă, întemeiată de Amaury de Bène și apărută la Paris în sec. 12-13, care considera că păcatul e absent din lume, că oricine are dreptul la liberul arbitru și că există o identitate între cele trei mari epoci ale istoriei și cele trei fețe ale lui Dumnezeu (trinitatea creștină). – Sin Amaury (n. pr.).