O definiție pentru amuietură
Regionalisme / arhaisme
amuietură, amuieturi, s.f. (reg.) Vrajă, făcătură; mânătură: „Daˈ să știi că țâgăncile acele o făcut amuietură pă tine” (Bilțiu, 2007: 174). – Var. a lui măietură + a- (protetic).
Intrare: amuietură
amuietură substantiv feminin
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||