ANALOGHION (pl. -oane), ‡ANALOGHIU (pl. -oghii) sn. ⛪ Pupitrul pe care se țin cărțile în biserică și unde stă cîntărețul; pupitrul portativ pe care se citește în mijlocul bisericii (🖼 114) [ngr. άναλόγιου].

analoghion n. masă îngustă portativă, numită și tetrapod, întrebuințată în biserică la diferite servicii. [Gr. mod.].

ANALOG² (pl. -guri) sn. ⛪ = ANALOGHION.

analoghion (analoghioane), s. n. – Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult în biserică. – Var. analog. Analog, adj. (analog). Ngr. ἀναλογία și der. săi. – Der. analoghie, s. f. (contribuție proporțională; înv., analogie); analogie, s. f. (asemănare); analogic, adj. (întemeiat pe analogie); analoghisi, vb. (înv., a împărți). Cf. Gáldi 145.

analoghion s. n. 1. Carte de cult care cuprinde imnuri și cântece bisericești. 2. V. analog. – Din gr. analoghion.