opțiuni
  • info

22 de definiții pentru aparține

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

aparține vi [At: HASDEU, I. C. 3 / Pzi: aparțin, (înv) ~țiu / E: fr appartenir] 1 A ține de cineva sau de ceva. 2 A fi proprietatea cuiva. 3 (Fig) A se cuveni. 4 A fi în sarcina cuiva. 5 A face parte din...

*APARȚINE(A) (-țin, -țiu) vb. intr. 1 A fi în stăpînirea cuiva, a fi de drept al cuiva 2 A face parte din ceva: elegia aparține genului liric [după fr. appartenir].

APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. (Construit cu dativul) A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva, a fi al cuiva. Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Prez ind. pers. 1 sg. și: (nerecomandabil) aparțiu. – Variantă: aparținea vb. II.

APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o clasă, dintr-o organizație etc. – Fr. appartenir (după ține).

APARȚINE vb. III. intr. A ține de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ține de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizație etc.). [P.i. aparțin. / < fr. appartenir, după ține].

APARȚINE vb. intr. a ține de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr. appartenir)

A APARȚINE aparțin intranz. 1) A fi al cuiva în virtutea unui drept. 2) A face parte dintr-un întreg. Aparține unei familii de intelectuali. 3) A constitui drept apanaj; a fi propriu. /<fr. appartenir

aparține v. 1. a fi proprietatea cuiva: această casă îmi aparține; 2. a face parte din: el aparține magistraturei.

CUIQUE SUUM (lat.) = Fie-căruia ce este al său. Aforism din legiuirea romană. Trebue să se deie cuique suum.

APARȚINEA vb. II v. aparține.

*aparțín, -út, a -țíne și (nord) -țineá v. tr. (fr. appartenir). Îs al cuĭva: cartea îmĭ aparține mie. Posed, am: atîta bunătate nu-țĭ aparține de cît ție. Țin de, fac parte din: eŭ aparțin patriiĭ. A-țĭ aparține (tu ție), a fi al tăŭ, a fi liber.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aparține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțin, 2 sg. aparții, 3 sg. aparține; conj. prez. 1 sg. să aparțin, 3 să aparțină; ger. aparținând; part. aparținut (nefolosit la imper.)

aparține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțin, 2 sg. aparții, 1 pl. aparținem, 2 pl. aparțineți; conj. prez. 3 să aparțină; ger. aparținând; part. aparținut

aparține vb., ind. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțin, 1 pl. aparținem; conj. prez. 3 sg. și pl. aparțină; ger. aparținând; part. aparținut

aparține (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțin, conj. aparțină)

aparțin, -ții 2, -ține, inf., -ținând ger., -ținător adj. v.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APARȚINE vb. a depinde, a ține. (Trustul ~ de minister.)

APARȚINE vb. a depinde, a ține. (Trustul ~ de minister.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aparținea (-n, -ut), vb. – A face parte din, a fi propriu cuiva. Format pe baza vb. ținea, ca fr. appartenir de la tenir.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CUIQUE SUUM (lat.) fiecăruia (ceea) ce-i al său, ce-i aparține – Aforism din dreptul roman. E necesar să se acorde cuique suum.

Intrare: aparține
verb (V612)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aparține
  • aparținere
  • aparținut
  • aparținutu‑
  • aparținând
  • aparțiind
  • aparținându‑
  • aparțiindu‑
 singular plural
  • aparține
  • aparțineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aparțin
  • aparțiu
 (să)
  • aparțin
  • aparțiu
  • aparțineam
  • aparținui
  • aparținusem
a II-a (tu)
  • aparții
 (să)
  • aparții
  • aparțineai
  • aparținuși
  • aparținuseși
a III-a (el, ea)
  • aparține
 (să)
  • aparțină
  • aparție
  • aparținea
  • aparținu
  • aparținuse
plural I (noi)
  • aparținem
 (să)
  • aparținem
  • aparțineam
  • aparținurăm
  • aparținuserăm
  • aparținusem
a II-a (voi)
  • aparțineți
 (să)
  • aparțineți
  • aparțineați
  • aparținurăți
  • aparținuserăți
  • aparținuseți
a III-a (ei, ele)
  • aparțin
 (să)
  • aparțină
  • aparție
  • aparțineau
  • aparținură
  • aparținuseră
verb (V513)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aparținea
 — — — singular plural
—
  • aparțineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea) — — — — —
plural I (noi)
  • aparținem
 (să)
  • aparținem
 — — —
a II-a (voi)
  • aparțineți
 (să)
  • aparțineți
 — — —
a III-a (ei, ele) — — — — —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aparține, aparținverb

  • 1. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: depinde ține
    • format_quote Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. DLRLC
    • 1.1. A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.