apertură sf [At: PONI, F. 73 / Pl: ~uri / E: lat apertura] Deschidere.

APERTURĂ s.f. 1. Deschidere, deschizătură. 2. Grad de deschidere a gurii în timpul articulației unui fonem. ♦ Caracteristică a aparatelor microscopice, fotografice etc. dată de unghiul sub care se vede diametrul primei lentile din punctul de intersecție al axei obiectivului cu planul acestuia. [Cf. lat., it. apertura, fr. aperture].

APERTURĂ s. f. 1. deschizătură, orificiu. 2. grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii unui fonem. 3. caracteristică a aparatelor microscopice, fotografice etc. dată de unghiul sub care se vede diamentrul primei lentile din punctul de intersecție al axei obiectivului cu planul acestuia. (< fr. aperture, lat. apertura)

APERTURĂ ~i f. 1) Loc liber prin care se poate pătrunde sau privi în interior; deschizătură; deschidere. 2) anat. Grad de deschidere a unei cavități. 3) lingv. Grad de deschidere a gurii la articulația unui sunet. /<lat. apertura, fr. aperture

apertură s. f., g.-d. art. aperturii; pl. aperturi

apertură s. f., g.-d. art. aperturii; pl. aperturi

apertură s. f., g.-d. art. aperturii; pl. aperturi

APERTURĂ s. v. unghiulație.

APERTURĂ s. v. deschidere, deschizătură, gaură, orificiu.

apertură s. v. DESCHIDERE. DESCHIZĂTURĂ. GAURĂ. ORIFICIU.

APERTURĂ s. f. (cf. fr. aperture, lat., it. apertura): grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor. Pentru unii lingviști particularitățile specific vocalice sunt în raport direct cu a. sunetelor emise (Nikolai Trubețkoi), în timp ce pentru alți lingviști toate sunetele pot fi clasate după gradul lor de deschidere (a. maximală corespunde vocalelor mediale a și ă și consoanelor velare c, g și lichide l, r).