arbitru² sns [At: LM / V: (înv) ~riu / E: lat arbitrium] 1 Putere de hotărâre proprie omului. 2 (Flz; îs) Liberul ~ Libertatea omului de a hotărî după propria sa voință.

*ARBITRU¹ sm. 1 ⚖️ Persoană aleasă de două părți sau de tribunal pentru a hotărî asupra unei neînțelegeri dintre ele, asupra unei afaceri: arbitrii se vor numi de către părți prin act înscris, autentificat de tribunal (PR.-CIV.) ¶ 2 Care are deplină putere de a hotărî, de a judeca asupra unui lucru: a fi liber însemnează a fi singurul său ~ de ceea ce face și de ceea ce nu face (I.-GH.) [fr. < lat.].

arbitriu sns vz arbitru²

* LIBER¹ adj. 1 Care nu e supus nici unui stăpîn, slobod: un om ~ ¶ 2 Care nu e ținut închis, care nu e prizonier ¶ 3 ⏲ Unde domnește libertatea politică: țară ~ ¶ 4 Care are voia, puterea de a face sau de a nu face ceva: omul e născut ~; ⏲ alegeri ~e = nestingherite, neîmpiedecate ¶ 5 Independent, neatîrnat: a trăi ~ ¶ 6 Unde se poate merge, pe unde se poate trece neîmpiedecat, neoprit: întrunire ~; trecere ~; a avea intrarea ~ la teatru ¶ 7 Neocupat: un loc ~ ¶ 8 Neînsurat ¶ 9 De care se poate dispune: are destul timp ~; am două ore ~e ¶ 10 Contrar bunei cuviințe, prea familiar, fără perdea: se exprimă în niște termeni prea ~i ¶ 11 ~ arbitru 👉 ARBITRU ¶ 12 ~ cugetător 👉 CUGETĂTOR II. ¶ 13 Traducere ~ă, care nu e făcută cuvînt cu cuvînt ¶ 14 Versuri ~e, cari n’au toate aceeași măsură, același ritm ¶ ¶ C. NELIBER [fr.].

* LIBER-ARBITRU 👉 ARBITRU 2.

*arbítriŭ n. (lat. arbitrium). Judecată de arbitri. Liber arbitriŭ, libertatea de a face (de a comite, de a executa) orĭ nu după cum îțĭ cere mintea ta, după care eștĭ răspunzător de faptele tăle [1]. – Și arbítru (după fr.). V. determinizm.

arbitriu și arbitru, s.m. (înv.) hotărâre, judecată, voință; liber arbitr(i)u = libertatea voinței