ARHON s. m. sg. voc. (Înv.) Titlu de politețe cu care se adresa cineva unui boier. [Var.: arhonda s. m. sg.] – Din ngr. árhon, árhondas.

arhon sm [At: ZILOT, CRON. 82 / V: (înv) ~da / E: ngr ἀρχων, pv ἀρχοντας] (Înv; în epoca fanariotă, până la mijlocul sec. XIX; urmat întotdeauna de nume sau rang) Titlu de politețe cu care se adresa cineva unui boier Cf domn, boier.

‡ARHON sm. Titlu de nobleță sau de politeță ce se da cuiva, alăturat de obiceiu pe lîngă numele sau rangul funcțiunii pe care-l avea: cît sînt de fericit, ~ șatrar, de a intra în familia dumitale (ALECS.) [ngr. άρχων].

ARHON s. m. (Înv.) Titlu de politețe cu care se adresa cineva unui boier. [Var.: arhonda s. m.] – Din ngr. árhon, árhondas.

ARHON s. m. (Învechit) Titlu de politețe introdus în epoca fanariotă, cu care se adresa cineva unui boier. Arhon boierule, dacă te pun turcii caimacam, să nu mă uiți. CAMIL PETRESCU, B. 129. Plecăciune, arhon sărdar. ALECSANDRI, T. I 123. Dar ce mă socoți pre mine, arhon jicnicer? NEGRUZZI, S. I 302.

ARHON s. m. (Înv.) Titlu de politețe cu care se adresa cineva unui boier. – Ngr. arhon.

arhon m. în epoca fanariotă, titulatură nobilă pusă înaintea numelui boieriei: arhon Șatrar; vocativ: arhonda! [Gr. mod.].

árhon m. (ngr. árhon. V. arhont). Sec. 18-19. Cuvînt de politeță adresat boĭerilor (ca azĭ domnule saŭ cocoane): să trăĭeștĭ, arhon pitar! – Uzitat singur și árhonda (ngr. arhondas, voc. -nda, scris -nta): așa e, arhonda! V. boĭer.

ARHONDA s. m. sg. voc. v. arhon.

arhonda sm vz arhon

‡ARHONDA sm. = ARHON: nu-i vina dumitale, și eu, ~, sînt unchiu (ALECS.) [ngr. άρχοντος].

ARHONDA s. m. v. arhon.

arhon (+ nume de persoană/rang) (înv.) s. m. (~ Lupu, ~ spătar)

arhon (înv.) (+ rang boieresc^[1]) s. m. sg. voc. corectat(ă)

arhon s. m. voc. sg. (un titlu de boierie)

arhon s. m. – (Înv.) Boier. – Var. arhonda. Ngr. ἄρχων, gen. ἄρχοντας (Gáldi 154). Sec. XVIII. S-a aflat în concurență cu neol. arhonte, s. m., arhontat, s. n. (arhontat), din fr. Astăzi ieșit din uz, a fost titlu de politețe în epoca fanarioților, ca chir. – Der. arhonie, s. f. (noblețe); arhondar, s. m. (călugăr care răspundea de primirea călătorilor), din ngr. ἀρχοντάρης (sec. XVIII); arhondăreasă, s. f. (călugăriță care răspundea de primirea călătorilor); arhondaric, s. n. (salon destinat călătorilor, în mănăstiri), din ngr. ἀρχον-ταρίϰι; arhondărie, s. f. (salon de primire în mănăstiri); arhondologie, s. f. (heraldică), din ngr. ἀρχοντολογία; arhondologiu, s. n. (carte a boierilor).