arșic sn [At: (a. 1742) GHICA, ap. HEM / V: -ă sf, (reg) așic / E: tc aşik] 1 (La vite) Os al articulației de deasupra copitelor. 2 Os al genunchiului la picioarele de dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit la un joc de copii. 3 (Lpl; șîs De-a – ele, rar în – e sau cu – e) Joc de copii în care se aruncă arșicele (2) (înspre un cerc trasat pe pământ) astfel încât acesta să cadă într-o anumită poziție Si: cioacă, țigănească, perghel, cățea, țuțuiu, de-a scoasa, de-a armașul, în trei armene, (Trs; Mun) capre, (Mol) gioale.

ARȘIC (pl. -ice, -ici) sn. 1 🫀 Unul din cele șapte oscioare ale glesnei, astragal ¶ 2 🎲 Oscior de la încheietura genunchilor picioarelor dinapoi ale mieilor sau caprelor și cu care se joacă copiii; părțile lui sînt numite: „om” sau „spate”, „gaură” sau „burtă”, „beiu” sau „împărat”, „siciu” sau „armaș”, etc. (🖼 229): averea noastră în ~e se suia într’o vreme pînă la două mii (I.-GH.); jocul ~elor, în ~e sau de-a ~ele [tc. ašyk].

ARȘIC, arșice, s. n. Os al articulației piciorului, deasupra copitelor, la vite; os al articulației genunchiului la picioarele dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit (după ce a fost curățat și uneori vopsit) la un. joc de copii (v. gioală, capră). Lăsat-au țincii jocul de arșice Și-aleargă după cuie și mistrii. DRAGOMIR, în POEZ. N. 198. Să mai știți iarăși că basmele ce am să vă povestesc sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. Copiii mai pot juca încă la arșice. Le va veni însă și lor vremea să le asculte. ISPIRESCU, U. 2. Teodoros era meșter de frunte In toate jocurile de copii. Reputația lui de giolar era mare de la Antim pînă în Lucaci, averea noastră în arșice se suia într-o vreme pînă la două mii, tot capre curățite în var și îngropate în pămînt în donițe. GHICA, S. 300. Băieții azvîrleau cu mingea și cu arșicele, iar fetițele cele mici se jucau de-a ascunsele. FILIMON, la HEM. – Variantă: arșică (G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 332) s. f.

ARȘIC, arșice, s. n. Os al articulației piciorului deasupra copitelor la vite; os al articulației genunchiului, la picioarele de dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit la un joc de copii; p. ext. (la pl.) numele jocului de copii la care se folosesc aceste oase. [Var.: arșică s. f.] – Tc. așık.

ARȘIC ~ce n. 1) (la vite) Os al articulației piciorului care se află deasupra copitelor. 2) Os al articulației genunchiului la picioarele de dinapoi ale mieilor sau caprelor. 3) la pl. Joc de copii la care se folosesc aceste oase. /<turc. așik

arșic m. și n. (pl. arșici și arșice) 1. osul piciorului numit astragal; 2. oscior dela încheietura piciorului mieilor din care copiii își fac un fel de joc. [Turc. AȘYK, oscior].

arșíc m. și n., pl. e (turc. ašyk). Osișor de la picĭoarele de din apoĭ ale meilor și cu care se joacă copiiĭ. – E masc. în Mold. și n. în Munt. Are patru fețe: domn (în formă de S), armaș (opus domnuluĭ), pîne saŭ om bun (partea unflată) și hoț saŭ om răŭ (scobitura). V. zar.

arșică sf vz arșic

așic sn vz arșic

BURTĂ (pl. -ți, ‼ -te) sf. 1 🫀 familiar pop. Partea corpului (la om și la animale) în care se află stomacul și intestinele, pîntece: durere de ~; calul fugea de da cu burta de pămînt ISP.; parcă ar fi ras o ~ de șalău DLVR.; proverb: are ochii mai mari decît burta, se zice despre cineva foarte lacom, care ar dori să înghită mai mult decît poate; ~ de popă, care e obicinuit să mănînce și să bea mult; a face burta butie și gura pîlnie, a bea fără măsură (despre un bețiv); a sta cu burta la soare, a sta culcat pe spate, trîndăvind; burta omului n’are fereastră, să se vază ce e în ea, omul poate să mănînce orice și oricît, nu-l știe nimeni, se zice mai ales despre aceia cari fac economie la mîncare, ca să fie mai bine îmbrăcați; e cu burta mare, e borțoasă, cu borțul la nas ¶ 2 Pielea abdomenului (la animalele bovine): ciorbă de ~ ¶ 3 Pr. anal. Partea rotunjită, umflată, mai ridicată a unui lucru; rotunjime, ridicătură: se bagă bețișorul prin ambele găuri ce au străbătut nuca din ~ în ~ ISP.; burta butoiului; sfoara zmeului face ~, cînd nu e bine întinsă, fiind prea grea; apa... ocolind în șuvițe argintii burțile de pietriș DLVR.; și ARȘIC 3 ¶ 4 familiar BURTĂ-VERDE sm. Burghez (termen de dispreț) ¶ 5 Burtă-verzime sf. col. Burghezii (în înțeles disprețuitor).

arșic s. n., pl. arșice

arșic s. n., pl. arșice

arșic s. n., pl. arșice

ARȘIC s. 1. (ANAT.) (Mold.) gioală. (~ de miel.) 2. (la pl.) (pop.) capre (pl.), (Mold.) gioale (pl.). (Jocul de ~e.)

ARȘIC s. 1. (ANAT.) (Mold.) gioală. (~ de miel.) 2. (la pl.) (pop.) capre (pl.), (Mold.) gioale (pl.). (Jocul de ~.)

arșic (arșice), s. n. – 1. Os, astragal, folosit la un joc de copii. – 2. (pl.) Numele jocului de copii la care se folosește arșice. – Var. (rar) așic. Mr. așic. Tc. așik (Șeineanu, II, 26; Lokotsch 124; Th. Capidan, Le jeu aux osselets chez les Roumains, les Slaves et les Albanais, REB, I, 217-31); cf. alb. a(r)sik, bg. asik, sb. arsik. – Der. arșicar, s. m. (jucător de arșice).

a face arșice expr. a face fărâme / țăndări; a distruge.

arșice s. n. pl. țăndări