AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. Faptul de a ațipi; starea celui ațipit. – Ațipi + suf. -eală.

ațipeală sf [At: DA / Pl: ~eli / E: ațipi + -eală] 1-6 Ațipire (1-6).

AȚIPEALĂ (pl. -eli) sf. Starea în care se găsește cineva cînd ațipește: omul s’a repezit, ca fript, din ațipeala sa (GRIG.).

AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. Faptul de a ațipi; starea celui ațipit. – Ațipi + suf. -eală.

AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. 1. Starea celui ațipit; ațipire. Onufrie se trezi din ațipeală, răspunse oftînd: Noi, Rozalie, n-am avut jtici boi, nici car în zilele noastre. CAMILAR, TEM. 24. Ațipeala care-i întovărășea totdeauna mistuirea nu venea ca de obicei să-l cuprindă într-o moleșire plăcută. SADOVEANU, Z. C. 108. Era gata să adoarmă... Dar sări din ațipeala lui, căci richițele și bălăriile foșniră și o formă albă trecu prin sîngele amurgului. GALACTION, O.I 137. 2. Fig. Lîncezeală, moleșeală, amorțire, apatie. Dar ce era jalea și ațipeala asta? CAMILAR, T. 219.

AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. Starea celui ațipit. ♦ Fig. Lîncezeală, amorțire; apatie. – Din ațipi + suf. -eală.

ațipeală f. înțepenire după moțăeală și înainte de adormire.

ațipeálă f., pl. elĭ. Început de adormire.

ațipeală s. f., g.-d. art. ațipelii; pl. ațipeli

ațipeală s. f., g.-d. art. ațipelii; pl. ațipeli

ațipeală s. f., g.-d. art. ațipelii; pl. ațipeli

AȚIPEALĂ s. v. ațipire.

AȚIPEALĂ s. ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolență, toropeală, (rar) somnie, (reg.) picuială, pioceală, somnoreală, (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie.