BAZILEU, bazilei, s. m. 1. Titlu purtat de regi în Grecia homerică; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de cel de-al doilea arhonte, care păstra între atribuțiile sale religioase vechea funcție sacră a regilor; persoană care avea acest titlu. 3. Titlu oficial al regilor persani până la cucerirea arabă; persoană care avea acest titlu. 4. Conducător al unei entități politice barbare. 5. Titlu purtat de împărații bizantini începând cu sec. VII d. H.; persoană care avea acest titlu. – Din fr. basileus.

baziléu s.m. v. basileu.

BAZILEU s.m. v. basileu.

BAZILEU s. m. 1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali. 2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte. 3. titlu purtat de împărații bizantini și de regii persani până la cucerirea arabă. (< fr., gr. basileus)

vasilevs sm vz basileu

basiléu s.m. 1 (în Grecia homerică) Titlu purtat de regi. ◆ Persoană care avea acest titlu. 2 (în Atena antică) Titlu purtat de cel de al doilea arhonte, care păstra între atribuțiile sale religioase vechea funcție sacră a regilor. ◆ Persoană care avea acest titlu. 3 Titlu oficial al regilor persani pînă la cucerirea arabă. ◆ Persoană care avea acest titlu. 4 Conducător al unei entități politice barbare. 5 Titlu purtat de împărații bizantini începînd cu sec. 7 d.Hr. ◆ Persoană care avea acest titlu. • scris și bazileu. pl. -ei. /<fr. basileus; cf. gr. βασιλεθ „rege”.

BASILEU s.m. 1. (În Grecia homerică) Titlu purtat de conducătorii tribali. ♦ Titlu al celui de-al doilea arhonte în Atena antică. 2. (Ist.) Titlu oficial al regilor persani pînă la cucerirea arabă. 3. Titlu purtat de împărații bizantini; persoană avînd acest titlu. [Var. bazileu s.m. / < fr. basileus, cf. gr. basileus – rege].

bazileu s. m., art. bazileul; pl. bazilei, art. bazileii

bazileu s. m., art. bazileul; pl. bazilei, art. bazileii

bazileu s. m., art. bazileul

BASILEU s. v. împărat.

basileu s. v. ÎMPĂRAT.