bechi subst. v. bechiu.

BECHI s. n. (Mold., în expr.) Nici bechi = absolut nimic, de loc, nici o boabă, nici o iotă. Nu mi-o pominit nici bechi de «Isaia dănțuiește». ALECSANDRI, T. I 132. Ai trebuit să înțelegi noima scrisorii mele. – Ba, zău, nici bechi... să am pardon ALECSANDRI, T. 1157. A nu ști (sau fără a ști) bechi = a nu ști nimic, nici un cuvînt, nici o boabă. Iaca așa mă chinuiesc cu el, domnule... Nu știe bechi moldovenește. SADOVEANU, O. III 320. Începi a bolborosi turcește, fără să știi bechi măcar. CREANGĂ, P. 260. – Pronunțat monosilabic.

BECHI s. n. (Reg.; în expr.) Nici bechi = absolut nimic, deloc. – Comp. magh. betu „literă”.

bechĭ n. uzitat ca adv. (ung. béty, litera b, adică „nu știe nici b”. Cp. și cu betű, literă). Mold. fam. A nu ști nicĭ bechĭ, a nu ști nimic, a fi foarte ignorant. V. boacă, cirtă 1 și ĭotă.

BECHIU s. n. (Reg., în expr.) A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, niciun cuvânt, nicio boabă. – Et. nec.

bechiu si [At: ALECSANDRI, T. 1773 / E: nct] (Mol; îe) A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) ~ A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic.

bechiu subst. Expr. (reg.) A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, nici un cuvînt. Nu mi-o pominit nici bechiu de „Isaia dănțuiește” (ALECS.). Nici bechiu = nimic, deloc. • și bechi subst. /<magh. bétű „litera b”.

BECHIU sbst. familiar (întrebuințat mai ales în legătură cu verbele a zice, a ști, a pricepe, a înțelege). Nimic, nici boabă, nici o iotă: începi a bolborisi turcește, fără a ști ~ măcar (CRG.) [comp. ung. betü].

BECHIU subst. (Reg., în expr.) A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, nici un cuvânt, nici o boabă. – Et. nec.

bechiu adv. nimic: n’am înțeles nici bechiu AL. [Ung. BÉTY, litera b].

!bechi (reg.) s. n. (în: a nu ști ~)

bechi s. n., adv.

bechiu (reg., în expr.) s. n.

bechi s. invar. – Pic, brumă, strop. Mag. betű „literă” (Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 728).

nici bechi / boacă / bucățică expr. nimic.