BELARUS, -Ă, belaruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Belarus sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Belarus sau belarușilor (1), privitor la Republica Belarus ori la belaruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba belarusă. [Var.: bielorus, -ă adj.] – Din rus. belorus.

belarus, -ă s.m., s.f, adj. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Belarus sau este originară de acolo; (la pl. m.) popor care s-a format, care locuiește în Republica Belarus; locuitorii Republicii Belarus. 2 adj. Care aparține Republicii Belarus sau belarușilor, care se referă la Republica Belarus sau la belaruși; care este originar din Republica Belarus. ♦ (subst. f.) Limba indo-europeană din familia slavă, grupul oriental, vorbită de belaruși. • pl. -și, -se. și bielorus, -ă, belorus, -ă s.m., s.f., adj. /<rus. бепорчс, fr. biélorusse; cf. nm. pr. Republica Belarus (Bielorusia), stat în E Europei.

BIELORUS, -Ă, adj., s. m. și f. v. belarus.

bielorus, ~ă [At: DEX² / Pl: ~uși, ~e / E: rs белорус] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Bielorusiei. 3-4 smf, a (Om) originar din Bielorusia. 5 smp Populație care locuiește în Bielorusia. 6 a Care aparține Bielorusiei. 7 a Care aparține bielorușilor (5). 8 a Privitor la Bielorusia. 9 a Privitor la bieloruși (5). 10 a Care este specific Bielorusiei. 11 a Care este specific bielorușilor (5). 12 sf Limbă vorbită în Bielorusia.

belorus, -ă s.m., s.f., adj. v. belarus.

bielorus, -ă s.m., s.f., adj. v. belarus.

BIELORUS, -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bielorusiei, sau populației ei, privitor la Bielorusia sau la populația ei. – Din rus. belorus.

BIELORUS², -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f. Persoană care locuiește sau care este originară din Bielorusia. – Pronunțat: bie-.

BIELORUS, -Ă, bieloruși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține R.S.S. Bieloruse sau populației ei, privitor la R.S.S. Bielorusă sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a R.S.S. Bieloruse. [Pr.: bie-] – Rus belorus.

BIELORUS, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bielorusia (Belarus). ◊ (s. n.) unul dintre dialectele slavei orientale, vorbit de bieloruși. (< rus. belorus)

BIELORUS² ~să (~și, ~se) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară din Bielorusia. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus

belarus/(înv.) bielorus (desp. bie-) adj. m., s. m., pl. belaruși/bieloruși; adj. f., s. f. belarusă/bielorusă, pl. belaruse/bieloruse

!belarus / bielorus (bie-) adj. m., s. m., pl. belaruși / bieloruși; adj. f., s. f. belarusă / bielorusă

bielorus s. m., adj. m. (sil. bie-), pl. bieloruși; f. sg. bielorusă, g.-d. art. bielorusei, pl. bieloruse

bielorus (3 sil.)