BENGA s. m. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. – Din țig. benga.

benga smi [At: PAMFILE, J. II / E: rrm benga] (Mai ales în ocări și blesteme) Diavol.

benga s.m. invar. (fam.; mai ales în imprecații) Diavol. • expr. A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. • și zbenga s.m. invar. /<țig. benga „țigan”.

BENGA sm. inv. Unul din numele necuratului, întrebuințat numai în înjurături: lua-l-ar ~! [țig.].

BENGA subst. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. – Din țig. benga.

benga m. unul din numele necuratului: lua-te-ar benga! [Țig. BENG, diavol].

bénga m., gen al luĭ (țig. beng, dracu). Fam. Dracu: l-a luat benga de frig.

benga (fam.) s. m. (în: a-l lua ~)

benga (fam.) (în expr. a-l lua ~) s. m.

benga s. m.

BENGA s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

benga s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

benga s. m. – Diavolul. Țig. beng (Miklosich, Zig., 177; Philippide, Principii, 148; Graur 128; Juilland 158); cf. țig. sp. bengue, benguí „demon” (Besses 35; Clavería 126).

benga, s.m., art. (reg.) Drac, diavol. ■ (onom.) Benga, nume de familie în jud. Maram. – Din țig. beng, benga „drac” (DER, DEX, MDA).

benga, s.m., art. – (reg.) Drac, diavol. ♦ (onom.) Benga, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din țig. beng, benga „drac” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

BENGA, divinitate nefastă în mito-folclorul și superstițiile țiganilor; drac, demon.

benga s. invar. (țig.) 1. drac, diavol. 2. boală incurabilă; cancer. 3. rău, nenorocire.

a da benga în cineva expr. (adol.) 1. a înnebuni. 2. a se îmbolnăvi grav (de ceva).

a da în bengă expr. a înnebuni.

a-l lua aghiuță / benga expr. (pop.) 1. a muri 2. a avea necazuri mari