BEREGATĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. sb. berikat.

beregată sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) bele-, -răg-, -gău, -ghea-, ~guș, -rig-, birighia-, gher(e)beată, verig- / Pl: ~te, (Mol) -găți / E: ns cf srb berikat] (Pop) 1 Laringe Si: înghițitoare, gâtiță. 2 Parte a gâtului unde se află laringele. 3 Gât. 4 (Îe) A avea ~ ta curcanului A înghiți repede și nemestecat.

beregată s.f. (pop.) 1 Laringe; ext. gîtlej. ◊ expr. A avea beregata curcanului = a înghiți repede și pe nemestecate. 2 Parte a gîtului unde se află laringele. 3 Gît. ◊ Nodul beregatei v. nod. ◊ expr. A tăia beregata cuiva = a ucide pe cineva tăindu-i gîtul. A-și spăla beregata v. spăla. • pl. -e. /probabil cuv. autoh.

BEREGATĂ ‼ BERIGATĂ (pl. -ate, ‼ Mold. -ăți) sf. 🫀 Gîtlej, trahee: răsturnă clondirul pe beregată (DLVR.) [comp srb. berikat, beriketa].

BEREGATĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. scr. berikat.

BEREGATĂ, beregate, s. f. (La animale, popular și Ia oameni) Laringe, înghițitoare; p. ext. toată partea gîtului în care se află laringele; gîtlej. Schimba glasul, ca și cum ar fi avut în beregata cu omușor cît oul de gîscă, mai multe voci. PAS, L. I 73. Cocoșii s-auzeau peste tot satul, cîntind să-și rupă beregata. DELAVRANCEA, S. 51. Făt-Frumos... îi vîrî [balaurului] paloșul în gît pjnă în beregată. POPESCU, B. II 23. Simte cum degetele-i pătrund în mușchii grumazului strivindu-i, afundînd beregata, sfărîmînd încheietura cerbicii. CARAGIALE, O. I 361. Cu paloș s-apropia Să-i taie beregata. TEODORESCU, P. P. 565. ◊ Expr. A lua (pe cineva) de beregată = a trage (pe cineva) la răspundere. – Pl. și: beregăți (CAMILAR, N. I 180).

BEREGATĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe, înghițitoare; p. ext. partea gîtului în care se află laringele; gîtlej. – Comp. sb. berikat.

BEREGATĂ ~e f. pop. 1) Parte superioară a traheii, unde se află coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioară a gâtului, unde se află organele aparatului digestiv, respirator și articulator; gâtlej. * A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la răspundere; b) a forța pe cineva să accepte ceva. /<sb. berikat

beregată f. gâtlej (de om sau de pasăre): beregata curcanului. [Origină necunoscută].

beregátă f., pl. (vest) ate și (est) ățĭ (la Cdr. „cp. cu sîrb. berikat”). Gîtlej, traheie: l-a apucat de beregată și l-a gîtuit. – În Serbia ghiribițe, f. pl.

belegată sf vz beregată

berăgată sf vz beregată

beregău sn vz beregată

beregheată sf vz beregată

bereguș s vz beregată

berigată sf vz beregată

gărigată^[1] sf vz beregată

verigată sf vz beregată

beregată (pop.) s. f., g.-d. art. beregatei; pl. beregate

beregată (pop.) s. f., g.-d. art. beregatei; pl. beregate

beregată s. f., pl. beregate

beregată, pl. beregate

beregată, -te.

BEREGATĂ s. v. laringe.

BEREGATĂ s. v. gâtlej.

beregată s. v. LARINGE.

BEREGATĂ s. (ANAT.) gîtlej, (pop.) înghițitoare, (reg. și fam.) gușă, (reg.) gîtiță, gușter, (înv.) grumaz. (Lichidul i-a alunecat pe ~.)

beregată (-ăți), s. f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Pușcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.