BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibiu, bididiu s. m.] – Din tc. bedevî.

bidiviu sm [At: MOXA, 388/36 / V: ~dibiu, ~didiu / Pl: ~ii / E: tc bedevî] 1 Cal de rasă arabă. 2 Cal ager, frumos și iute Cf sireap. 3 (În povești) Cal năzdrăvan. 4 (Mun; înv; fig) Om mic și slab, dar ager.

bidiviu s.m. Cal tînăr, iute și frumos. Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum (DELAVR.). ◊ (adj.) Poștalioane cu opt cai bidivii (DELAVR.). • pl. -ii. și (reg.) bidibiu, bididiu s.m. /<tc. bedevî.

BIDIVIU sm. 🐒 Cal arăpesc de călărie: ~l lui Pitache, gras ca pepenele și lucios la păr (BR.-VN.) ¶ 2 Cal mic de călărie frumos și sprinten la fugă: băiatul... încălecă și sbură cu ~l lui (ISP.) [tc. bedevi].

BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [Var.: (reg.) bidibiu, bididiu s. m.] – Din tc. bedevî.

BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal (de călărie) tînăr, iute și frumos. V. sireap. (în basme) Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum sfulgerate cu limbi de foc aprins. DELAVRANCEA, S. 82. Mă mai cunoști acum? strigă calul scuturîndu-și coama și bătînd din picioare ca un bidiviu tinerel. POPESCU, B. I 52. El că-și are-un bidiviu Cu sînge de argint viu. ALECSANDRI, P. P. 106. ◊ (Adjectival). I-ar da... poștalioane cu opt cai bidivii. DELAVRANCEA, S. 36. – Variante: bidibiu (ISPIRESCU, M. V. 36), bididiu (TEODORESCU, P. P. 608) s. m.

BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal tînăr, iute și frumos. [Var.: bidibiu, bididiu s. m.] – Tc. bedevi.

BIDIVIU ~i m. Cal tânăr, iute și frumos, folosit, mai ales, la călărie. [Sil. -di-viu] /<turc. bedevî

bidiviu m. cal arâpesc, mic și sprinten la fugă: un bidiviu cu sânge de argint viu POP. [Turc. BEDEVI, lit. cal beduin].

bidivíŭ, -íe s. și adj. (turc. [d. ar.] bédevi, beduin, de unde vine și fr. bédouin). Vechĭ. Cal arăbesc sprinten: un bidiviŭ, o ĭapă bidivie. Azĭ. Iron. Cal de rasă înhămat, telegar: ține-ți bidiviiĭ, boĭerule! Fig. Om impetuos: ia oprește-te, bidiviule! – Și bididiŭ. V. ducipal.

bidibiu sm vz bidiviu

bididiu sm vz bidiviu

pigidig^[1] sm vz bidiviu

bidibiu s.m. v. bidiviu.

bididiu s.m. v. bidiviu.

BIDIBIU s. n. v. bidiviu.

bididíŭ V. bidiviŭ.

bidiviu s. m., art. bidiviul; pl. bidivii, art. bidiviii (desp. -vi-ii)

bidiviu s. m., art. bidiviul; pl. bidivii, art. bidiviii (-vi-ii)

bidiviu s. m., art. bidiviul; pl. bidivii, art. bidiviii

bidiviu

Bidiviu ≠ mârțoagă, gloabă

bidiviu (bidivii), s. m. – 1. Armăsar, cal arab. – 2. (Arg.) Băiat, flăcău. – Var. bidibiu, bididiu. Tc. bedevi, de la bedu „deșert” (Șeineanu, II, 50) care este aceeași rădăcină a lui beduin. Odinioară se întrebuința și cu funcție adj.: un cal bidiviu. – Der. bididie, s. f. (arg., țiitoare, amantă), cf. sl. bedevija, „iapă arabă”.

bidiviu, bidivii s. m. (pop.) tânăr.

bididiu, bididii s. m. (deț.) infractor aflat la prima condamnare.