opțiuni
  • info

13 definiții pentru binemerita

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINEMERITA, binemerit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita.

binemerita vi [At: DA ms / Pzi: binemerit / E: bine + merita] (Urmat de determinări introduse prin pp „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva.

binemerita vb. I. intr. (cu determ. introduse prin prep. „de la”) A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie (ALECS.). • prez.ind. binemerit. /bine + merita.

*BINEMERITA (-it) vb. intr. A face o faptă meritorie, demnă de stimă, de recunoștință, de răsplată: a binemeritat de la patrie (ALECS.) [bine + merita].

BINEMERITA vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita.

BINEMERITA vb. I. Intranz. (Rar, mai ales la perf. c.; urmat de determinări introduse plin prep. «de la») A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247.

BINEMERITA vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. și gerunziu) A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din bine1 + merita.

BINEMERITA vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita)

*binemérit a -á v. intr. (lat. benemeréri, -méritus). Fac marĭ serviciĭ cuĭva, merit multa luĭ recunoștință: Scipione a binemeritat de la patrie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

binemerita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemerit, 2 sg. binemeriți, 3 binemerită; conj. prez. 1 sg. să binemerit, 3 să binemerite (mai frecv. la timpuri trecute și compuse)

binemerita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemerit, 2 sg. binemeriți, 3 binemerită; conj. prez. 3 să binemerite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)

binemerita vb., ind. prez. 1 sg. binemerit, 3 sg. și pl. binemerită

binemerita

Intrare: binemerita
verb (V6)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binemerita
  • binemeritare
  • binemeritat
  • binemeritatu‑
  • binemeritând
  • binemeritându‑
 singular plural
  • binemerită
  • binemeritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binemerit
 (să)
  • binemerit
  • binemeritam
  • binemeritai
  • binemeritasem
a II-a (tu)
  • binemeriți
 (să)
  • binemeriți
  • binemeritai
  • binemeritași
  • binemeritaseși
a III-a (el, ea)
  • binemerită
 (să)
  • binemerite
  • binemerita
  • binemerită
  • binemeritase
plural I (noi)
  • binemerităm
 (să)
  • binemerităm
  • binemeritam
  • binemeritarăm
  • binemeritaserăm
  • binemeritasem
a II-a (voi)
  • binemeritați
 (să)
  • binemeritați
  • binemeritați
  • binemeritarăți
  • binemeritaserăți
  • binemeritaseți
a III-a (ei, ele)
  • binemerită
 (să)
  • binemerite
  • binemeritau
  • binemeritară
  • binemeritaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binemerita, binemeritverb

  • 1. (Urmat de determinări introduse prin prepoziție „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRLC DLRM MDN '00
    • format_quote A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247. DLRLC
etimologie:
  • Bine + merita DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRM MDN '00

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.