biu² sm [At: DA ms / Pl: bii / E: nct] (Reg) Pui de curcă.

biu¹ [At: COD. VOR. 16 / V: (înv) biv² / E: mg bi, biv] (Mgmî; Trs) 1 a Abundent. 2 a Mănos. 3 sms Abundență. 4 sms (Îe) De sau în ~ Din belșug. 5 sms (Ban; îe) Din ~ Cu prisosință. 6 sms (Îe) A fi în de ~ A trăi.

biu adj., s.m. (maghiar.) 1 adj. Care este abundent, mănos. 2 s.m. Abundență. Bivul carile peste toată iarna avusese (CANT.). ◊ expr. De (sau în) biu = din belșug. Din biu = cu prisosință. • și biv s.m. /<magh. bő, bőv „larg, bogat, îmbelșugat”.

BIU adj. și s. n. sg. 1. Adj. (Trans. SV) Bogat, îmbelșugat. Rod biu vor rodi. VISKI, apud TEW. ◊ Loc. adj. De biu = deplin. Întremaré cé de biu a credinței noastre. CAT. CALV., apud TEW. 2. S. n. sg. (Mold., Trans. SV) Abundență, prisos, belșug. A: Bișugul și bivul carile peste toată iarna avusease. CANTEMIR, IST. ◊ Loc. adv. De biu = îndestul; cu prisosință, din belșug. A: Împăratul i-au dat să-și ia obrocuri și venituri de tot feliul …, să-și aibă de ajuns și de biu de toate. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Și oricît de flămînd stomahul ț-ar fi, de biv și de sațiu a-l sătura și a-l împlea destul să fie. CI, 171; cf. DOSOFTEI, PARIMIAR; CANTEMIR, IST.; N. COSTIN. C: Ce mai bună-i zuoa morții, precum mai de biu am înțeles mai deasupra. SA, 581; cf. SICRIUL DE AUR, apud TEW; VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Variante: biv (CI, 171; CANTEMIR, IST.; N. COSTIN). Etimologie: magh. bő, bőv. Vezi și bios, biosime. Cf. bios, buiac (1); biosime. adjectiv substantiv neutru

biŭ și biv n. (ung. bö, böv, larg, frecŭent, îmbelșugat, de unde și böseg, belșug. V. bios, belșug). Vechĭ. În de biŭ saŭ de biŭ, din belșug. – În Ban. din biŭ. – În Ps. S. a fi ên de biŭ, a locui.^[1]

biv², ~ă a, sm vz biu¹

biv¹ adj.invar. (înv.; urmat de un titlu, de o funcție) Fost. Nicolae Costin, biv vel vornic (NEC.). • /<slav. бнвшь.

biv² s.m. v. biu.

BIV s. n. sg. v. biu. substantiv neutru

1) biv n. V. biŭ.

de biŭ V. biŭ.

biu s. m. – Abundență, belșug. – Var. biv. Mag. bő(v). Înv. (sec. XVII), azi înlocuit de belșug (< bivșug). – Der. bios, adj. (abundent, copios); biușag, s. n. (abundență), din mag. bővseg (Lőwe 41; Gáldi, Dict., 85); ambele înv. Cf. belșug.

biu s.n. (reg.) abundență, prisos.