bleot, ~oată smf, a [At: PONTBRIANT, D. / V: bliot, ~oată, blot, ~oată / Pl: ~oți, ~oate / E: ger blöd] (Îvp) 1-2 (Om) tont.

bleot, bleoată adj. (reg.) Prost, nătîng. ◊ (subst.) Mă, bleotule! (POP.). • pl. -ți, – te. /<germ. blöd.

BLEOT, BLIOT adj. Nătîng, nătărău, prost, bleg: n’auzi, mă bleotule, unde vă duceți? (D.-ZAMF.) [germ. blöd].

BLEOT, BLEOATĂ, bleoți, bleoate, adj. (Regional) Prost, prostălău, nătîng, nătărău, tont. V. bleg. (Substantivat) Stăi, bade. Unde-ați pornit-o? Acesta, încăpățînat, trăgea înainte, fără să răspundă. – N-auzi, mă, bleotule! Unde vă duceți? D. ZAMFIRESCU, R. 84.

BLEOT, BLEOATĂ, bleoți, bleoate, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, nătîng. – Germ. blöd.

bleot a. prost, tont, stângaciu. [Germ. BLÖD, printr’un intermediar săsesc].

bleot, bleoátă (eo dift.) adj. (germ. sas. blöd). Munt. Foarte prost, tîmpit. Adv. A vorbi bleot. V. plĭurd.

bliot, ~oată smf, a vz bleot

blot, ~oată a, smf vz bleot

❍BLEOMB adj. Olten. (CIAUȘ.) = BLEOT ¶ 2 Gîngav.

bleot (reg.) adj. m., pl. bleoți; f. bleoată (desp. bleoa-), pl. bleoate

bleot (reg.) adj. m., pl. bleoți; f. bleoată, pl. bleoate

bleot adj. m., pl. bleoți; f. sg. bleoată, pl. bleoate

BLEOT adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

bleot adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

bleot (bleoată), adj. – Tont, tîmp. Creație expresivă, cf. bleandă, bleau, bleg (Iordan, BF, II, 182). Este puțin probabilă der. din germ. blöd, sugerată de DAR. – Der. bl(e)otocări, vb. (a clefăi, a strivi, a zdrobi; a vorbi fără șir) se folosește în Mold., și corespunde lui a blociori, în Trans. și lui a bloșticăi, în Mold.; blotocăreală, s. f. (vorbire de neînțeles); blotor, s. m. (prost).