BOJOC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămân (mai ales de animale). ◊ Expr. (Fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. [Var.: (reg.) bojog s. m.] – Et. nec.

bojoc sm [At: CARAGIALE, M. 285 / V: (reg) ~jog, boșogi, borjogi, borjoți^[1] smp / Pl: ~oci, ~oace / E: nct] (Pop; mai ales la animale) 1 Plămân. 2 (Îe) A-și vărsa ~ocii A vomita mult. 3 (Îe) A-și scuipa ~ocii A muri de ftizie. 4 (D. fumători; îae) A tuși mult și zgomotos. 5 (Îe) A-și umfla ~ocii A face scandal. 6 (Îe) A mânca ~ocii (cuiva) A exaspera. corectat(ă)

bojoc s.m. (pop.) Plămîn (mai ales de animale). ◊ expr. (fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. A-și vărsa bojocii = a vomita. A-și scuipa bojocii = a) a muri de ftizie; b) (despre fumători) a tuși mult și zgomotos. A-și umfla bojocii = a face scandal. A mînca bojocii (cuiva) = a exaspera pe cineva. • pl. -ci. și (reg.) bojog s.m. /etimol. nec.

BOJOC, BOJOG sm. (mai adesea BOJOCI, BOJOGI pl.) 🫀 Plămîni (în spec. la vițe): un oftat adânc de ușurare scoase Saves din toți bojocii (FLOR.); striga din fundul bojogilor (CAR.).

BOJOC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămân (mai ales de animale). ◊ Expr. (Fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. [Var.: (reg.) bojog s. m.] – Et. nec.

BOJOC, bojoci, s. m. (De obicei la pl.) Plămîn de animal sau (familiar) de om. A tunat din străfundul bojocilor încă o dată. GALAN, Z. R. 370. Carnea [era] mai mult oase, bojoc și zgîrciuri. PAS, L. I 76. Trăgeau cu foc la niște hori, bătuta, brîul de puteai să-ți rupi bojocii jucînd. ISPIRESCU, L. 238. – Variantă: bojog (PREDA, Î. 164, CAMIL PETRESCU,14) s. m.

BOJOC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămîni. [Var.: (reg.) bojog s. m.] – Comp. magh. borzsák.

BOJOC ~ci m. pop. Fiecare dintre cele două organe de respirație la om și la animale, așezate în cavitatea toracică; plămân; pulmon. /Orig. nec.

bojóc, bojóg și (Munt. est) borjóc m. (cp. cu ung. börzsák, pîntece). Plămîn de vită. – Despre oamenĭ ironic: demagogu striga din adîncu bojocilor! V. gighir.

borjoci smp vz bojoc

borjogi smp vz bojoc

borjoți sm vz bojoc

boșogi smp vz bojoc

bojog s.m. v. bojoc.

❍BORJOC – BOJOC.

bojogi m. pl. 1. plămânii vitelor; 2. măruntaie de vite gătite pentru masă. [Origină necunoscută].

plămîn m. (ngr. plemóni, vgr. pneúmon, ionic pleúmon, de unde și lat. pŭlmo, pŭlmónis, și de aci it. polmone, pv. polmo, fr. poumon. V. pneumatic, pulmonar). Măruntaĭ care se află în pept și care e organu principal al respirațiuniĭ (numit la animale și bojoc): în plămînĭ se vivifică aeru. – În Munt și plumîn. Vechĭ în Mold. și Trans. și plămînă, maĭ rar plumînă, pl. ĭ și e: plămînele arse de sete (N. Cost. 2, 33). Azĭ în est ob. plămîĭ m. pl. tot așa.

bojoc (reg.) s. m., pl. bojoci

bojoc (pop.) s. m., pl. bojoci

bojoc s. m., pl. bojoci

bojoc

bojoci pl.

BOJOC s. v. plămân, pulmon.

bojoc s. v. PLĂMÎN. PULMON.

bojoc (bojoci), s. m. – Plămîn. – Var. borjoc, bo(r)jog, bojic, s. n. (Trans., buzunar). Origine obscură. Semantismul var. trans. este în legătura cu der. bojogar, s. m. (hoț, pungaș); bojogăreală, s. f. (hoție, furt, pungășie); bojogări, vb. (a pungăși); bojogărie, s. f. (pungășie), care indică existența în cadrul etimonului a sensului dublu „plămîn” și „pungă”. Aceasta pare să ducă la gr. βύρσα „pungă”, și să indice un intermediar sl. sau ngr., pentru a explica evoluția lui s la z, cf. rus. birža „pungă”. În acest caz, var. borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine mag. borszak „pîntece”. Pentru semantism, cf. foale. Totuși, DAR consideră că „bojoc” provine din boșog și acesta de la boașe „testicule”. În cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „hoț de buzunare”, DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest nume hoților de bojoci de prin măcelării; însă este cert că bojocii sînt cel mai puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvînt der. bojoțel sau bojgățel, s. m. (elebor, Helleborus purpurascens); bozățel, bozoțel, s. m. (varietate de elebor). Rebreanu folosește blohotăi, s. f. (organe interne în general), și bojotaie, s. f. (tăiere a porcului), care sînt neîndoios cuvinte proprii regiunii sale (Trans. de Nord) și aflate în legătură cu etimonul mag. pe care l-am menționat.

a-și scuipa bojocii expr. (pop.) a fi bolnav de tuberculoză.