BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĭ.

brici sn [At: CORESI, PS. 137 / Pl: ~ice / E: vsl брич] 1 Instrument cu limbă de oțel, foarte ascuțită, cu care se rade barba. 2 (Rar; îc) Buză~ Persoană tăioasă la vorbă.

brici s.n. Instrument din oțel, cu limbă foarte ascuțită și cu mîner, folosit la bărbierit. ◊ Compar. Vîntul, deși se mai potolise, tăia ca briciul (AGÂR.). • pl. -ce. /<sl. veche брнчь <bg. брич.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.

BRICI, brice, s. n. Instrument cu limbă de oțel, cu tăiș foarte ascuțit, care servește la bărbierit. Gura... zîmbea fără răutate, împresurată de un puf bălan pe care nu-l atinsese încă briciul. SADOVEANU, N. F. 54. ◊ (Metaforic) Frigul se face un brici de oțel. MACEDONSKI, O. 147. Timpul e frumos... adică soarele e splendid, dar vintul brici. ALECSANDRI, S. 154.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu limbă de oțel. [Pl. și: briciuri] – Slav (v. sl. bricĩ).

BRICI ~e n. Instrument de bărbierit, având forma unui cuțit cu mâner și cu o lamă de oțel ascuțită. /<sl. briți

bricĭ n., pl. ce (vsl. bg. bričĭ). Cuțit de ras barba și mustățile. Acest cuțit taĭe ca bricĭu, taĭe foarte bine.

BRICIU (pl. -ce, ‼ -ciuri) sn. Cuțit de ras (barba) (🖼 596): era așa de ascuțit, de tăia ca ~ul (ISP.) [vsl.].

briciu n. cuțit de ras barba. [Slav. BRIČI].

+brici¹ (fam.) adj. invar., adv. (minte ~, a merge ~) corectat(ă)

brici² s. n., pl. brice

brici s. n., pl. brice

brici s. n., pl. brice

brici, pl. brice

brici (brice), s. n. – Cuțit de bărbierit. – Mr. briți. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).

brici adj. invar., adv. excelent, formidabil.

lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.