bruftuială sf [At: I. CR. III, 376 / V: ~tului~ / Pl: ~ieli / E: bruftui + -eală] 1 (Reg) Pastă moale, din pământ, apă și baligă, care folosește la lipitul caselor (mai ales pe dușmea). 2 (Reg) Opăreală cu apă. 3 (Reg; pex) Uncrop. 4 (Fig) Ocară.

bruftuială s.f. (reg.; fam.) 1 Faptul de a bruftui. 2 Prima tencuială. 3 Fig. Ceartă, mustrare. Se mai alegea omul și cu bruftuiala gospodarului curții (PAS). 4 Bătaie. Ștefan le-a dat o bruftuială (ISP.) • pl. -ieli. și bruftuluială s.f. /bruftui + -eală.

BRUFTUIALĂ (pl. -ieli) sf. 1 🏠 Tencuială aruncată cu mistria pe zid ¶ 2 fig. familiar Ceartă, ocară, bătaie sdravănă: le-a dat Turcilor o ~ de-o pomeni-o și pe cealaltă lume (ISP.) [bruftui].

BRUFTUIALĂ, bruftuieli, s. f. Ceartă, ocară; bruscare. Se mai alegea omul și cu bruftuiala gospodarului curții cu gardul năruit. PAS, Z. I 107. De vorbă rea am fugit... și de bruftuială și de stăpîni. PAS, L. I 146. ♦ Bătaie. Că el. Ștefan, le-a dat [turcilor] o bruftuială, de-or pomeni-o. ISPIRESCU, la TDRG.

BRUFTUIALĂ, bruftuieli, s. f. (Reg.) Ceartă, ocară; bruscare. ♦ Bătaie. – Din bruftui + suf. -eală.

bruftuĭálă f., pl. elĭ Acțiunea de a bruftui. Bruft, tencuĭală saŭ pavimentu: lipise cu bruftuĭală pe jos (VR. 11, 1911, 254). Fig. Bruscare, trînteală. V. muruĭală.

bruftuluială sf vz bruftuială

bruftuluială s.f. v. bruftuială.

bruftueală f. 1. tencueală; 2. fig. (și ironic) ocară, bătaie: Ștefan a dat Turcilor o bruftueală... ISP.

bruftuială (fam.) s. f., g.-d. art. bruftuielii; pl. bruftuieli

bruftuială (fam.) s. f., g.-d. art. bruftuielii; pl. bruftuieli

bruftuială s. f., g.-d. art. bruftuielii; pl. bruftuieli

BRUFTUIALĂ s. v. bătaie.

bruftuială s. v. BĂTAIE.

bruftuială, bruftuieli, s. f. 1. bătaie. 2. dojană aspră.

bruftuluială, bruftuluieli s. f. v. bruftuială