opțiuni
  • info

12 definiții pentru bucățel

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUCĂȚEL, bucăței, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina). – Din bucățea (prin substituire de suf.).

bucățel sm [At: DEX2 / E: bucățea css] Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina)

bucățel s.m. (bot.) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu florile roșietice sau violacee, dispuse în panicul (Agrostis canina). • pl. -ei. /de la bucățea, prin schimbare de suf.

BUCĂȚEL sm. 🌿 Plantă cu flori roșietice sau violacee, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul; crește prin fînețe și ’n locuri umede (Agrostis canina) (🖼 627).

BUCĂȚEL s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina). – Din bucățea (prin substituire de sufix).

BUCĂȚEL s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee dispuse în formă de spic (Agrostis canina). – Din bucățea.

bucățél m., pl. eĭ (d. bucată). O plantă graminee care crește pin fînețe (agrostis canina).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bucățel (plantă) s. m., pl. bucăței, art. bucățeii

bucățel (plantă) s. m., pl. bucăței, art. bucățeii

bucățel (plantă) s. m., pl. bucăței, art. bucățeii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BUCĂȚEL s. (BOT.; Agrostis canina) (reg.) iarbă-câinească.

BUCĂȚEL s. (BOT.; Agrostis canina) (reg.) iarbă-cîinească.

Intrare: bucățel
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucățel
  • bucățelul
  • bucățelu‑
plural
  • bucăței
  • bucățeii
genitiv-dativ singular
  • bucățel
  • bucățelului
plural
  • bucăței
  • bucățeilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bucățel, bucățeisubstantiv masculin

  • 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina). DEX '09 DEX '98
    sinonime: iarbă-câinească
etimologie:
  • bucățea (prin substituire de sufix). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.