opțiuni
  • info

13 definiții pentru buimăceală

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUIMĂCEALĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Buimăci + suf. -eală.

BUIMĂCEALĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Buimăci + suf. -eală.

buimăceală sf [At: BELDIMAN, O. 64 / Pl: ~celi / E: buimăci + -eală] Buimăcire.

buimăceală s.f. (pop.) Buimăcire, amețeală, năuceală, zăpăceală. În buimăceala ceea... unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă (CR.). • pl. -eli. /buimăci + -eală.

BUIMĂCEALĂ (pl. -eli) sf. Amețeală, zăpăceală, năucie, uluială: trăiau toți cu toții într’o zăpăceală și într’o ~ fără seamăn (ISP.) [buimăci].

BUIMĂCEALĂ, buimăceli, s. f. Amețeală, zăpăceală, uluială. În buimăceala ceea, trezindu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. Această zicere îl trezise din buimăceala în care-l adîncise scena ce urmase. NEGRUZZI, S. I 229.

BUIMĂCEALĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Din buimăci + suf. -eală.

buimăceală f. amețeală: trezind’o din buimăceala în care căzuse ISP.

buĭmăceálă f., pl. elĭ. Amețeală, zăpăceală, năuceală.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

buimăceală s. f., g.-d. art. buimăcelii; pl. buimăceli

buimăceală s. f., g.-d. art. buimăcelii; pl. buimăceli

buimăceală s. f., g.-d. art. buimăcelii; pl. buimăceli

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BUIMĂCEALĂ s. amețeală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (O stare de ~.)

BUIMĂCEALĂ s. amețeală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (O stare de ~.)

Intrare: buimăceală
buimăceală substantiv feminin
substantiv feminin (F57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buimăceală
  • buimăceala
plural
  • buimăceli
  • buimăcelile
genitiv-dativ singular
  • buimăceli
  • buimăcelii
plural
  • buimăceli
  • buimăcelilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buimăceală, buimăcelisubstantiv feminin

  • 1. Amețeală, buimăcire, uluială, zăpăceală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: amețeală buimăcire uluială zăpăceală
    • format_quote În buimăceala ceea, trezindu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. DLRLC
    • format_quote Această zicere îl trezise din buimăceala în care-l adîncise scena ce urmase. NEGRUZZI, S. I 229. DLRLC
etimologie:
  • Buimăci + -eală. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.